• Publicat:
  • Actualizat:
Puterea Gândului

Cu cine „votează” duminică Micul Paris

Cu cine „votează” duminică Micul Paris
Francezii s-au săturat de Sarkozy. Dar Europa post-recesiune se teme de Hollande. Cât despre România, ar trebui și noi să ne îndreptăm în această perioadă atenția dinspre Micul Paris pre-electoral spre marele Paris electoral.

Pentru mai toată lumea, campania electorală din Franța a fost plictisitoare și nu a reușit să atragă atenția lumii, nici chiar a Europei. Recentele alegeri din Myanmar, de exemplu, au fost mai prezente în presa americană decât cele din Franța.

Miza, însă, este uriașă. Nu vorbim doar despre schimbările pe care rezultatul acestor alegeri le poate aduce în Franța, ci despre efectele uriașe pe care acest scrutin le poate avea pentru politica europeană.

Mai există un alt aspect important: cu toate că, de vineri seara, și Twitter-ul candidaților „tace”, jocul electoral nu s-a terminat.

Înainte de orice, alegerile din Franța sunt foarte importante pentru noi, românii, iar asta nu doar din prisma faptului că împărțim spațiul comunitar cu această țară. Temele dezbătute în campanie de principalii candidați, actualul președinte Nicolas Sarkozy și socialistul Francois Hollande, sunt toate teme care ne vizază și pe noi, propuneri de politici care, dacă vor fi implementate, vor avea efecte ce se vor resimți și în Micul Paris. Nu mai departe de discursurile despre imigranți, despre politicile economice, despre spațiul Schengen, despre viitorul Uniunii – iată câte interese se află în Hexagon.

Dacă vrem un instrument de măsură al importanței pe care această campanie o are pentru construcția europeană, acela este cu siguranță Angela Merkel. Niciodată nu s-a implicat un lider german înr-o asemenea măsură în campania electorală a vreunui coleg străin. Cel mai bine a rezumat situația Der Spiegel, cu titlul „Alegerile din Franța, supliciul lui Merkel”.

Pe scurt, UE, așa cum este ea acum, este condusă de așa-numita alianță „Merkozy”. E adevărat, prima parte a acestei alianțe este cea care deține cu adevărat puterea, însă nu trebuie să facem niciun exercițiu deosebit de imaginație pentru a ne da seama că, în actualul context tensionat al spațiului comunitar, Merkel nu își poate permite să rămână fără Franța.

Așa se face – și aici putem să vedem un alt indicator al direcției în care se îndreaptă aceste alegeri – că Angela Merkel se pregătește de ceva vreme și de scenariul mult-temut: victoria lui Hollande. Presa europeană a scris încă din martie, adică după cinci luni de sondaje care indicau că socialistul va câștiga turul doi, că Merkel a început demersurile pentru a se asigura că, în caz de ce e mai rău (sic!), ușa lui Hollande îi va fi deschisă.

O dată deschisă, cancelarul german va putea să înceapă să lucreze la unele idei ale lui Hollande, cum ar fi renegocierea pactului fiscal, semnat inclusiv de România, idei care ar arunca Europa în haos.

Ajungem și la chestiunea imediată a acestor alegeri. Cine va câștiga? Duminică nu va fi nicio surpriză – Nicolas Sarkozy se duce cu Francois Hollande în turul al doilea, din 6 mai.

Și pe urmă? De aici începe partea cu adevărat interesantă a acestui scrutin. Într-adevăr, toate sondajele de opinie realizate din luna octombrie și până acum au sugerat că Franța se schimbă la față și se va face roșie, pentru prima dată în 17 ani.

Ceea ce s-a ignorat în cadrul multor discuții sunt celelalte sondaje, cele care spuneau că aproape o treime din alegători nu a luat o decizie. Este vorba despre un număr uriaș, iar orice calcul politic efectuat fără el este irelevant. Toți acești oameni se vor hotărî în cele două săptămâni dintre turul unu și turul doi.

Toate semnele merg în direcția unui vot negativ. Și atitudinea lui Nicolas Sarkozy din ultimele zile de campanie părea să aibă în spate frica unui astfel de vot. Într-un interviu pentru RTL, președintele în exercițiu le-a cerut, practic, iertare oamenilor că nu și-a înțeles menirea de lider al țării încă din primul mandat.

Un alt gest, care va rămâne în istoria electorală franceză, este videoconferința cu Barack Obama, în care i-a spus omologului american, și el prins în cursa electorală: „Vom câștiga, domnule Obama, tu și cu mine, împreună”. După acest moment, jurnaliștii au fost scoși, politicos, din sală.

Francezii s-au săturat de Sarkozy. Dar Europa post-recesiune se teme de Hollande. Cât despre România, ar trebui și noi să ne îndreptăm în această perioadă atenția dinspre Micul Paris pre-electoral spre marele Paris electoral.

Inchide