• Publicat:
Puterea Gândului

Cum a leșinat Ludovic în direct la TV. Confruntare electorală explozivă. Primele tendințe de vot

Cum a leșinat Ludovic în direct la TV. Confruntare electorală explozivă. Primele tendințe de vot
Micul Pentagon. Casa de nebuni (51)

Entuziasmul scăzuse la un nivel îngrijorător. Parcă niciodată lumea nu fusese atât de apatică. Ideea că aleșii poporului vor freca menta la Bruxelles cu lefuri de 10-20 de mii de euro îi excita nervos pe pacienți la fel de tare ca, de pildă, fotografia nud a doctorului Jean-Claude lipită pe stejarul bătrân din curtea Micului Pentagon. Panarama-panaramelor, inclusiv pacienții de la Londra fuseseră invitați să voteze pe 26 mai, ca să fie bâlciul complet.

Atât de preocupați erau unii pentru soarta spitalului din Bruxelles, încât urmăreau știrile de politică externă conectați la perfuzii cu Furazolidon. Alții în schimb, direct implicați, se dădeau de ceasul morții să-i convingă pe oameni să iasă din starea de contemplare și să pună ștampila pe favoritul lor.

Demențial TV, singurul post de televiziune agreat, pregătise un set de trei dezbateri electorale transmise în direct. Urmau să participe cei șase lideri ai principalelor curente de opinie: Ludovic, Traian, Victor, Dacian, Kelemen și Liviu. Cu toate că ar fi preferat să meargă la ședința de pilates în ziua aia, Denise acceptase rolul de moderator.

În studioul TV amenajat la cantină, în prezența unui public numeros, gazda emisiunii trase pe nas două pastile de Xanax înainte de a intra în eter:

― Bine v-am găsit dragi telespectatori, începem în forță dezbaterea din această seară cu prima întrebare adresată invitaților mei: Încotro ne îndreptăm? Mergem spre o Europă a națiunilor sau una neomarxistă, controlată excesiv de spitalul din Bruxelles?

Deranjat de Victor, care își băgase capul sub masă ca să plaseze niște pocnitori în chiloții moderatoarei, Traian ridică două degete, fix ca la școală.

― Aș fi preferat să-ți răspund în particular, îi spuse Denisei, cu privirile pierdute în decolteul generos al femeii. Totuși, despre ce Europă a națiunilor vorbim? Dacă se menține trendul actual în ce privește emigrația și sporul natural, în câțiva ani românii vor dispărea ca națiune. Așadar, ne îndreptăm spre Spitalele Unite ale Europei – SUE, unica soluție să ne batem de la egal la egal cu pacienții saloanelor fără clanță din America, Rusia și China.

― Aici mă văd nevoit să-ți dau dreptate, interveni Dacian, care încă se juca prin părul lui Ludovic cu foarfecele de tuns iarba.

― Bravo Dacian, tu étais magnifique! erupse Denise într-un exces de simpatie cu rădăcini francofone.

De undeva din public, Viorica apăru la masa invitaților și-l trosni pe Dacian cu tigaia în plină figură. Bărbatul căzu pe spate cu tot cu scaun.

― De ce vorbești prostii, măi băiatule?! Ești decât o marionetă sinistră învârtită cu cheița de Statul paralel.

Deși incidentul fusese grav, Denise păru mai degrabă amuzată. Râse ca la un banc misogin cu #metoo (apropo, unde-i #rezist?) și îl ajută pe invitat să se ridice.

― Dacă cei din public doresc să participe la dezbatere, îi rog să rămână în gradene. Va veni cineva cu microfonul.

Într-un colț al mesei Kelemen și Liviu jucau table pe pedepse încă de la debutul emisiunii. Primul pierdu partida și fu nevoit să cânte în maghiară Deșteaptă-te române. Moderatoarea îl lăsă să-și termine numărul, apoi îl înghionti pe Liviu să-i dea replica lui Traian. Bărbatul cu mustață grizonată își aranjă gulerul de la halat și fredonă un refren din repertoriul lui Sorinel Salam, bătând ritmul cu palmele pe fundul Denisei: Banii jos și fruntea sus / Și-am ajuns unde-am ajuns / Banii jos c-așa îmi place / Fața-n față n-ai ce-mi face!

Pe urmă deveni grav, de parcă ar fi urmat să anunțe dublarea pensiilor pentru muncitoarele din industria de video-chat.

― Consider că Traian minte de-ngheață apele, ca de obicei. Uitați-vă bine la el ca să vedeți cum arată un oportunist, un securist și un demagog care una spune la Bruxelles și alt rahat mănâncă-n țară. Traiane, recunoaște! Ai fost sincer atunci când i-ai promis lui Jean-Claude că putem primi pacienți din Siria sau atunci când ai scris pe pagina de Madbook că trebuie expulzați in corpore?

Petardele plasate de Victor explodară undeva sub masă, însă nu în chiloții moderatoarei, ci în pantalonii lui Traian. Bărbatul trase de elasticul pijamalelor ca să constate pagubele – un nor negru de fum se înălță până-n tavan sub formă de stea în cinci colțuri.

Speriați, pacienții din public începură să țipe și să alerge spre ușă.

― Nu vă panicați! interveni Denise. Acesta nu este un atac terorist. E doar o glumă proastă de-a lui Victor.

Se ridică și-l trase pe invitat de urechi, în huiduielile publicului.

În celălalt capăt al mesei, Ludovic dădu primul semn de viață. Își ridică ochii din telefonul mobil (pe care urmărise, a zecea oară, filmul Batman Forever) și clipi des, ca un copil prins cu mâța-n sac.

Îl prinse de mânecă pe Kelemen.

― Despre ce se vorbește aici, colega?

― Nem értem, sajnálom. (Je ne comprends pas, je suis désolé.)

Atentă la dialogul celor doi invitați, Denise repetă întrebarea inițială special pentru Ludovic:

― În concluzie, aș vrea să-mi spui dacă vom avea o Europă a națiunilor, așa cum doresc conservatorii și extremiștii de dreapta sau o Europă neomarxistă, potrivit voinței cuplului franco-german.

Deloc surprins pe picior greșit, Ludovic scoase muzicuța și cântă o bucată din Simfonia a 9-a de Beethoven – Odă bucuriei. Pe fază, Dacian îl completă cu versurile: Slavă ție, stea marxistă / Voie bună pe pământ! / Astăzi te simțim aproape / Sol din rai, cu soare sfânt.

De-a dreptul hilar, Traian o invită la dans pe moderatoare și-i făcu un compliment legat de bustul generos, nesiliconat (și pe jumătate lăsat la vedere) cu care-i înnebunise pe invitați. După ce sfârși interpretarea la muzicuță, Ludovic își pieptănă părul pe spate, îl dădu cu ulei de rapiță și în final își pulveriză în ochi spray lacrimogen.

Începu să plângă cu suspine, la fel de necăjit ca un doctor pe care asistentele de la Reanimare îl acuzaseră de hărțuire sexuală în New York Times.

― Mă doare foarte tare în suflet când văd atâția pacienți săraci, bolnavi și chinuiți de președintele Liviu. Vă invit la vot pe 26 mai, pentru că doar spitalul din Bruxelles ne mai poate salva. Uniți, câștigăm! Acum ori niciodată!

Venit tiptil prin spatele scaunelor, Traian suflă într-o vuvuzelă la urechea colegului. Ludovic leșină de spaimă și se prelinse pe sub masă, unde Klaus (apărut de nicăieri) îl resuscită gură la gură preț de câteva secunde.

Denise decise să pună punct emisiunii:

― Aici se încheie dezbaterea noastră din această seară, le mulțumesc invitaților și îi aștept din nou săptămâna viitoare, în aceeași formulă. Voturile publicului din timpul emisiei au stabilit următorul clasament intermediar: Ludovic 9%, Traian 8%, Liviu 8%, Dacian 5%, Kelemen 5%. Restul sunt nehotărâți sau au scris porcării pe buletinele de vot. Pe data viitoare, vă pup!

Ieșiți de sub masă destul de șifonați, însă fericiți, Ludovic și Klaus fluturară două stegulețe UE înfipte în chifteluțele de la IKEA (rămase după summit-ul de la Sibiu).  

(va urma)

Inchide