Îmi vaccinez copilul și-l înscriu la ora de religie (dar nu recomand nimic nimănui)

Mă lovesc în realitatea virtuală, dar și în discuțiile offline cu diverși părinți, de două subiecte „grele”: dacă ne vaccinăm copiii și dacă-i lăsăm la ora de religie. Ca de atâtea ori, discuția nu este despre copii, ci despre adulți, despre fricile și miturile pe care ne-am construit viața.

De pildă, dacă te întâlnești dimineața în lift cu o corporatistă între două vârste, impecabil îmbrăcată, aranjată, machiată, dar care emană, în loc de Givenchy, un miros pregnant de usturoi, există o mare probabilitate ca dumneaei să fie din tabăra celor care nu-și vaccinează copiii. Își poartă cu mândrie mirosul eco, precum un exoschelet olfactiv care-ți transmite un mesaj ca din reviste: 7 beneficii miraculoase ale usturoiului!

Religia terapiilor naturiste beneficiază de o literatură bogată și de adepți pe măsură. Dar cum, vorba bunică-mii, unde-i carte multă e și prostie multă, fanteziile sunt cu atât mai puternice, cu cât sunt promovate de oameni despre care ai spune că sunt bine mobilați intelectual. Frica noastră de boli vine la pachet cu o neîncredere crescândă în medici. E drept că se găsesc și medici slabi, dar mulți pacienți nu dau doi bani pe sfatul unui medic, în schimb sunt dispuși oricând să creadă că usturoiul te vindecă de cancer.

DIPLOMAȚIEDonald Trump se va întâlni joia viitoare cu Xi Jinping și Vladimir Putin. Subiectele de pe agenda celor trei lideri la summitul trilateral de la Shenzhen

00:11

BREAKING NEWSAlertă aeriană majoră în SUA. Niciun avion nu mai decolează de pe tot teritoriul american din cauza unor “circumstanțe extraordinare”

23:48

Prin urmare, îmi vaccinez copilul și-i evit pe cei care încearcă să-mi demonstreze cât de fraier sunt, cum bag chimicale în ăla mic sau cum fac jocul marilor companii farmaceutice. Am mai mare încredere într-un om care a terminat o facultate de medicină decât într-un vraci calificat pe google, chiar dacă, defect profesional, verific diagnosticul medicului din mai multe surse. Îmi spun că dacă omenirea a făcut pași uriași în descoperirea vaccinurilor împotriva tuberculozei, rujeolei, difteriei, poliomielitei, să refuz schema vaccinurilor „obligatorii” înseamnă să-i fac cu bună știință un rău copilului. Există apoi o schemă a vaccinurilor opționale, pe care putem să le facem la recomandarea medicului/medicilor și doar după ce ne edificăm asupra efectelor adverse.

Nu dau sfaturi, nici recomandări, fiecare face ce crede că este mai bine pentru copilul lui. Mă revoltă însă cinismul și egoismul părinților eco, acei părinți care-și lasă copiii bolnavi la grădiniță sau la școală. Eu îi țin acasă și-i chinui cu antibiotice, ei îi lasă să zburde liberi, să se lupte organismul lor singur „ca să-și facă anticorpi”, chit că până atunci îi îmbolnăvesc pe ceilalți. Știu, medicul ăla care ne-a dat rețeta e un monstru, este greșit să dai antibiotice unui copil când există ciuboțica cucului.

O altă discuție de oameni mari, deși aparent este vorba despre copii, ține de participarea la ora de religie. Există printre părinții moderni temerea că, așa cum vaccinurile strică trupul, religia strică mintea fragedă a copilului. Din nou, nu-mi permit să recomand cuiva ce să facă, mai ales când există atâtea canale de desene animate care pot să deschidă mintea copilului și să-i ofere o mitologie alternativă. Aici, discuția ar trebui să se reducă strict la calitatea dascălului. Un dascăl prost te poate îndepărta de religie, la fel cum poate să te facă să urăști matematica sau botanica. Un dascăl prost poate încerca să facă prozelitism, poate să pedepsească și să sperie, dar niciodată nu va câștiga copilul. Din contră, un profesor bun poate transforma cea mai grea lecție într-un câmp de joacă, în care copilul își pune întrebări și este încurajat să-și găsească singur răspunsul. Iar ora de religie a fost pentru Andrei fun, una dintre cele mai plăcute ore din primii lui doi ani de școală. „De ce-ți place, măi?” „Că desenăm îngerași”. Pentru mine a fost suficient: dacă ora e interesantă și lui îi place, eu sunt mulțumit. Iar dacă în final va constata că Dumnezeu e mai mult decât un spirit care ne face zarurile la Piticot („Hai, Dumnezeu, ajută-mă să dau un șase!”), voi fi fericit. Înseamnă că nu-l voi lăsa singur când nu voi mai fi. Sunt momente în care copilul are dileme reale, la care nu găsim întotdeauna un răspuns. Ce i-ați zice, de pildă, dacă v-ar întreaba: „Cine stă mai sus, Dumnezeu sau extratereștrii?” Puteți scăpa simplu: „Du-te și întreab-o pe doamna de la Religie”. Sau puteți să-i explicați direct dumneavoastră. Oricum e bine.