• Publicat:
Puterea Gândului

Jurnalistul și „proștii”. Benny Hill s-a întâlnit cu Viktor Bout în codrii României

Jurnalistul și „proștii”. Benny Hill s-a întâlnit cu Viktor Bout în codrii României
„Mă țin cu mâinile de burtă de râs. Proștii care nu înțeleg jurnalismul pur și simplu nu-l înțeleg", a predicat jurnalistul senior Stuart Ramsey, de la Sky News, pe contul său de Twitter, duminică, chiar în ziua în care rupea norma cu o „anchetă" prezentată cu ștaif, despre periculoșii traficanți de arme din România, care la o adică ar putea înarma cu ușurință adepții Statului Islamic din Occident, în timp ce noi, jurnaliștii din România, ne întrebam dacă ne uităm la Benny Hill sau la o prestigioasă televiziune de știri din Marea Britanie. Ne venea și nu ne prea venea să râdem.

Încă o dată, se adeverește că jurnalismul este la fel peste tot în lume. Diferența o fac doar oamenii care îl practică: poți fi un infatuat ajuns la apogeul carierei sau unul în plină ascendență, care crede că le știe pe toate, ba chiar își permite să falsifice și să cosmetizeze realitatea, pentru a nu lăsa adevărul să îi strice o poveste, sau poți să încerci cât poți tu de bine să îți faci onest meseria și să afli bucăți din adevăr. De multe ori, între micile „dume” de presă care au loc în România și marile „dume” date de instituții de presă prestigioase din afară stau doar dimensiunea resurselor alocate jurnalismului și percepția noastră de babuini într-ale civilizației. Uneori însă, babuinii mai sunt și de partea cealaltă a gardului.

Nu de puține ori am experimentat pe propria piele proverbul românesc „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”, în materie de jurnalism. Prestigioase instituții internaționale de presă lansau enormități sau simple „dume” (minciuni, neadevăruri) prost documentate, cu aceeași gravitate și seriozitate cu care publicau analize și exclusivități excelente.

Nu vorbesc de tabloidele britanice care mințeau pur și simplu, prezentând date false despre invazia românilor asupra Marii Britanii sau despre binefacerile Brexitului pentru poporul englez. Nici de mai vechile cosmetizări ale războiului din Irak de la CNN sau despre nemernicia dezbaterilor politice de la Fox News. Am întâlnit chestiuni mai mărunte, dar la fel de grăitoare.

Am citit în prestigioasa revistă de relații internaționale Foreign Affairs cum Klaus Iohannis a câștigat alegerile din România pe un puternic discurs anticorupție, care în realitate nu a existat. Am citit în serioasa revistă The Economist cum șefa DNA Laura Codruța Kovesi a fost ridicată în slăvi și tratată „ca un rockstar” la un summit anticorupție la Londra, la care reputata procuroare-șefă nici măcar nu participase. Diverși corespondenți locali români pentru mari case de presă din Occident, despre care nu exista nicio referință în materie de jurnalism, prezentau realități prost mestecate despre România în presa internațională. Abundă internetul de istorii în care fotografi de la prestigioase agenții internaționale și-au falsificat imaginile, pentru a le dramatiza sau cosmetiza.

Despre presa din România nu cred că are sens să vorbesc, ar fi ca și cum aș vorbi de funie în casa spânzuratului. Pot doar spune că în cei 11 ani de jurnalism am avut de-a face cu instituții de presă pe care le priveam cu un deosebit respect, până când intram sau luam cunoștință indirect de bucătăria lor internă, care cam puțea.

De multe ori, diferența dintre mult hulitul jurnalism românesc și cel din Occident, la care noi românii avem obișnuința de a privi fie ca la Sfântul Graal, fie ca la o conspirație ocultă la scară mondială, în loc pur și simplu să ne diversificăm sursele de informații, o fac doar resursele. Au mai mulți oameni, mai mulți bani, mai multă logistică. Nu e vorba, în cele mai multe cazuri, de „rocket science”, ci de faptul că probabilistic vorbind, conform datelor seci ale problemei, e normal ca în medie să aibă jurnalism mai de calitate decât aici, făcut de jurnaliști mai buni, pentru că se pot dezvolta cu o susținere profesională puternică în spate.

Îmi amintesc un episod grăitor dintr-o deplasare organizată în Albania de Comisia Europeană, în plin scandal Grexit, în vara lui 2015. Un jurnalist olandez cam de aceeași vârstă cu Stuart Ramsey m-a întrebat, vădit nervos de situația în care el însuși se afla, documentând anticorupția din Albania, în loc să fie trimis la Atena, ce dracului caut eu aici, în loc să rup norma pe criza economică din Grecia, direct de pe meleagurile elene. I-am replicat râzând: Prietene, cine crezi că își permite în România costurile unei corespondențe din Grecia? Îi numeri pe degete. A rămas perplex. Am documentat atunci cu sete jurnalistică un material beton despre Albania și lupta ei anticorupție, care nu ar fi existat fără sprijinul Comisiei Europene, înghițindu-mi fără să clipesc rușinea profesională că în timp ce Grecia ardea, eu mă pieptănam în Albania.

Dar, cu toate resursele lor, „dumele” de presă din Occident există. Și aici ajungem la jurnalistul neînțeles de univers care se declară, în aceste zile, britanicul Stuart Ramsey (vezi postarea sa de pe Twitter). Nu e la primul episod de „el versus prostimea care nu îl înțelege”. În mai 2016, a publicat pe Sky News documente care ar fi demonstrat că regimul Bashar al Assad din Siria ar fi bătut palma cu teroriștii Statului Islamic, privind neagresiunea și înțelegerea pe câmpul de luptă. A fost acuzat că aceste lucruri chiar nu reieșeau din documentele scrise în arabă. „Nu dau un că..t” pe cei care susțin asta, a fost replica jurnalistului britanic.

Jurnalist cu mare experiență de reporting de pe meleaguri internaționale, proaspăt întors de la Sky News Dubai, Ramsey se laudă în CV cu multe „transmisiuni de la fața locului” – Siria, Ucraina, Pakistan, revoluția din Egipt. Resurse, multe resurse, și poate nu mereu jurnalism: nu e suficient să ajungi la fața locului cu un microfon în mână, contează mai mult ce reușești să faci și să afli acolo, jurnalistic vorbind. La fața locului te duc banii, avionul, fixerii locali plătiți. Restul trebuie să-l faci tu. Iar de multe ori, mai multe resurse nu înseamnă automat jurnalism mai bun. O spun din proprie experiență, ca jurnalist care a scris zilnic timp de o săptămână din Piața Tahrir și Cairo, în 2011, având la dispoziție resurse cu siguranță palide în comparație cu Stuart Ramsey.

Performanța pe care a reușit-o experimentatul jurnalist britanic în România se pare că a fost ca, în urma unor negocieri despre care zice că au durat mai bine de jumătate de an, să filmeze contracost (1.000 sau 2.000 de euro) niște vânători din zona Târgu Mureș-Bistrița, care și-au expus liniștiți armele de vânătoare din colecție, prezentându-le ca pe material periculos de contrabandă. Jurnalistul spune, pentru Digi24, că ar fi negociat și cu traficanți de arme din Albania, Bosnia sau Serbia, dar aceștia nu ar fi prezentat încredere suficientă.

Niște burtoși cu accent ardelenesc din România, în schimb, s-au dovedit a fi viitorii Viktor Bout din codrii români, în accepțiunea lui Ramsey. S-au lăsat filmați ca niște pițipoance, într-o mașină mai identificabilă decât un Ferrari în expunându-și armamentul traficat ca pe niște poșete scumpe, spunând că aduc arme din Ucraina și cerând prețuri exorbitante pe niște puști nou-nouțe, pe care le găsești în orice magazin de vânătoare din România. Poate că a fost doar o regie proastă, de genul furtunilor de nisip provocate de cameramanii români, pe litoral, în urmă cu ceva ani.

Sau poate că Stuart Ramsey și-a luat doar o țeapă românească și va înțelege că dacă plătești cu câteva mii de euro (așa cum se vehiculează pe surse din procuratură) niște fixeri locali, fără să ai prea multe referințe despre ei, vei putea primi promisiuni de cumpărare și pentru arsenalul nuclear al Iranului, cu mostre prezentate lângă vreo gârlă din Caracal de niște olteni care vor doar să stoarcă niște bani de la o „gâscă” cu pașaport străin. Plata pentru subiecte jurnalistice are o graniță înșelătoare.

E ca la interogatoriile sub tortură: electrocutează-l și îneacă-l pe subiect bine și îți va recunoaște și că l-a împușcat pe Kennedy. Naivitatea sau ticăloșia jurnalistului sunt de asemenea ingrediente care ajută mult la ciorba livrată pe post.

UPDATE: Povestea „documentarului” ficțiune care s-a transformat în anchetă la Sky News, povestită de Aurelian Szanto, fixerul român care a intermediat povestea pentru Stuart Ramsey.

Inchide