Prima pagină » Puterea Gândului » Noi mai puțini, ei mai mulți

Noi mai puțini, ei mai mulți

Noi mai puțini, ei mai mulți
Pentru prima dată, în 22 de ani, Parlamentul nu-i mai încape

Pentru prima dată, în 22 de ani, Parlamentul nu-i mai încape. Trebuie să comande piele de Cordoba și lemn de cireș, să cheme tâmplarii și tapițerii, ca croiască și să monteze  80 de scaune în plus.  Este un mister cum de s-au înmulțit, când noi ne-am împuținat. Guvernul ne-a numărat de a răsunat Europa, la referendumul din vară și i-a ieșit că nu numai masa alegătorilor a scăzut, ci două milioane de români au dispărut în lumea spiritelor sau peste granițe. Nu a avut însă niciun interes ca, de alegeri, să actualizeze statisticile în conformitate cu rezultatele recensământului, să redimensioneze colegiile și norma de reprezentare. Cum, în scripte, am rămas  aceiași, iar legea după care parlamentarii au fost aleși, în 2008 nu s-a schimbat, rezultă că algoritmul  e de vină, redistribuirea putând face chiar peste optzeci de minuni – potrivit unei simulări realizate de Alexandru Radu, fost membru al Autorității Electorale Permanente – în condițiile în care una dintre formațiuni câștigă alegerile cu peste 50 la sută. Ceea ce s-a și întâmplat. Prevăzător întocmită, Legea le-a oferit, așadar, votanților ARD și PPDD – clasate după USL în peste două treimi din colegii – reprezentare politică în Legislativ. O plasă de siguranță să mulțumească tot poporul.
Dacă, din punct de vedere cantitativ, parlamentarii au atins un maximum istoric, calitativ, stofa morală și intelectuală a domniilor lor nu s-a schimbat. Vechile  cunoștințe cu dosare penale (Banias, Stan, Fenechiu, Voiculescu etc) și-au reluat locurile, incompatibilii-informatori (Florin Pâslaru), așijderea, protejatele (Cătălina Ștefănescu, Oana Mizil) s-au ajuns, de asemenea, necuvântătorii, „butoanele”,  chiulangiii și ei. Nu am avut mofturi etice, de domnișoare ong-iste, am ștampilat ce ni s-a livrat, cu conștiința împăcată că „am votat pentru copiii noștri și pentru țară”, cum răsună vox populi, în microfoane. Cu lozinca aceasta ipocrită ne amăgim la fiecare scrutin. De data însă, ne-am întrecut pe noi înșine și  am produs o godzilă   politică, consecință a propriei noastre lipse de măsură.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Strategia câștigătoare pentru a-i avea alături pe americani. Expert: „Securitatea nu se cerșește”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor