Noul manelist poartă bască, are tricou cu Che Guevara și umblă cu gagici mici

Victor Ponta și-a făcut ziua în stil Kim Jong-Un, pe stadion, adunând cu arcanul activiștii PSD și angajații instituțiilor publice controlate de partid. Ocazie cu care s-a mai lansat o dată către Cotroceni. Dacă bucălatul dictator comunist se bucură de freamătele maselor prin forța armelor, lagărelor și poliției politice, la București e democrație capitalistă: ai participare la 50-100 de lei pe cap de aplaudac. Totuși, cum prompt a punctat folclorul de Facebook, cât de trist trebuie să fii, încât să fii nevoit să-ți plătești invitații ca să vină la ziua ta? Un manelist cu nucleu dur, așa cum ni-l închipuim și pe un alde Nuțu Cămătaru la ziua sa de naștere, nu are timp însă de astfel de îndoieli de sclav sărac.

Radu Mazăre zice că la ziua lui Ponta a fost ca la Obama, la lansare. Pentru noi, ăștialalții, a cam semănat a Phenian. Nu poți să-i ceri însă evaluări estetico-electorale unui personaj ca Mazăre, care a patentat un hibrid bolnăvicios braziliano-cheguevarist. Îmbrăcat militărește, înconjurat mereu de un pluton de ficuși unduioși 90-60-90 (ficușii sunt acele plante lipsite de orice altă însușire naturală în afară de aceea că umplu foarte estetic un spațiu gol), cu ochii permanent apoși și pupilele dilatate, primarul Constanței promovează modelul manelistului-sport.

MARIUS TUCĂ SHOWGândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 13 noiembrie, de la ora 17.00

17:58

CONTROVERSĂPresa maghiară ironizează din nou România: „Vecinului nostru i s-a tot arătat cât de bine îi merge căruța, însă asta s-a schimbat”

17:53

Admiratorii săi, extrem de mulți, mai ales în orașul în care este votat de mai bine de 10 ani cu scoruri record, par să uite însă că în spatele sclipiciului și ale bucilor carnavalului de la Rio se ascund sărăcia extremă a favelelor, SIDA și mizeria, miile de homeleși, unii dintre cei mai cruzi traficanți de droguri din lume. Sau că în spatele spiritului lui Che Guevara, afișat prin bereta ștrengară și pantalonii în stil militar, istoria ne arată un terorist comunist, care l-a adus la putere pe dictatorul Fidel Castro. Dar cum și liderul suprem de pe Arena Națională, doctor în drept, este fascinat de imaginea hipsterizată a lui Che, cine-i Mazăre să-i cerem mai mult?

Via Phenian, prin America de Sud, ajunserăm în Cuba. „După cum vedeți, între România și Cuba nu există nicio diferență. Și ei sunt la fel de petrecăreți cum suntem și noi”. Sunt vorbele lui Emanoil Savin, primarul orașului Bușteni, traseist politic de notorietate, jupân al acestui oraș de peste 10 ani, ultima oară din partea PDL. În crama tocmită de el, cu mâncărică și băuturică românească, cu lăutari savuroși, l-a primit cu pâine și sare pe cel mai de seamă oaspete al Bușteniului, în niște imagini care fac de râs orice film de spirit balcanic al lui Kusturica: pe Alejandro, unul dintre fiii necelebri ai dictatorului comunist Fidel Castro.

Tremurând de emoție, mușcând bărbătește dintr-un cârnat picant și vânturând cana cu vin, primarele e-nlăcrimat de emoția lăutărească: „Chiar dacă ne duci cu duba/ Vreau să mergem toți în Cuba/ Vreau să beau să mă distrez/ Am trabucul cubanez„. Manelistul de tip vesel Savin nu s-a lăsat însă doar pe seama imaginației lăutărești și își aduce contribuția la urechea lui Alejandro Castro, pentru că de-aia e el boss de oraș: „Și venim noi fuga, fuga/ Dacă tu ne chemi în Cubaaa”.

Fascinația primarului pentru familia Castro e similară, chiar dacă la un nivel mai rudimentar, cu cea a corporatiștilor sufocați prin birouri, când aud de Cuba. Gagici, mojito, plajă, dans fierbinte pe străzile înnoptate. Jegul, sărăcia lucie, abuzurile demne de orice regim dictatorial comunist care se respectă nu mai contează. Cuba e mișto. Doar să nu ieși din resort neînsoțit, că gagicile alea bune a la Radu Mazăre s-ar putea să-ți fure basca de Che Guevara.

O să vă întrebați poate de ce nu avem o lansare electorală pe stadion, în stil Obama adevărat, nu închipuit de mințile amețite ale lui Mazăre, de ce nu avem primari care să defileze la evenimente cu un detașament de olimpici sau de mici antreprenori, ca să-i ruleze prin mecanismele urbei și să-i atragă să lucreze pentru oraș, nu pentru corporații sau de ce, dacă-i așa de pasionat de Cuba, nu a invitat la munte alde Savin vreun Buena Vista Social Club?

Pentru că fiecare în stilul său, acești mari jupâni politici care conduc la nivele diferite România nu sunt cu mult diferiți de niște maneliști – și aici nu mă refer la cântăreții acestui popular stil muzical, ci la fanii genului și cultura lor socio-comportamentală. Ca orice jupân interlop manelist, ei vor să își celebreze puterea obținută prin diverse combinații și să își impresioneze adversarii, precum niște peruși umflați în pene, prin anvergura lor. Unul printr-un show grandios, altul printr-un cârd de gagici aflate la cheremul său, altul printr-un invitat perceput drept celebru, pe care-l găzduiește și îl ospătează cu ce e mai bun – obiceiul de a te da rotund și barosan în acest mod este bine statornicit la mafioți sau gangsteri și echivalează într-un fel cu nevoia mecenatului artistic pe care o dezvoltă bogătașii snobi, inculți sau de-a dreptul agramați.

Toată această celebrare manelistică a puterii, de tip „dușmanii-mi poartă pică, da” n-au valoarea mea”, pe care o practică și interlopii, dar mai rafinat și șefii de mari corporații, nu ar fi atât de înspăimântătoare și grețoasă, dacă din toată ecuația ar lipsi un element: acești oameni conduc România și, la toamnă, vor să mai câștige încă un palier de putere.

Acesta nu este sistemul lui Salam, manelistul-minune, ci este chiar sistemul care mână România la ora actuală. Un sistem care își celebrează puterea zi de zi, ostentativ, în timp ce în spate, ascunse, problemele reale sunt date uitării, pierdute în beția de putere și machiate cu carnaval, samba, mojito, berete Che sau dansuri sincron cu pionieri, pe stadion. Ca în Cuba, ca în Brazilia, ca în Coreea de Nord.