Poți să minți, să furi, să preacurvești. Partidul nu te judecă

Redactor:
Florin Negruțiu
Poți să minți, să furi, să preacurvești. Partidul nu te judecă
Din urmă, vin trompetele, gorniștii, analiștii, armata de zgomote televizată, martirii zărghiți ai credinței: dacă la Comitetul Național această icoană social-democrată va lăcrima, partidul o să-l facă pe Dragnea mai mare decât Arsenie Boca.

Cazul Dragnea ne arată, încă o dată, că avem în România două instanțe de judecată, care funcționează în paralel: judecata statului, înfăptuită în sălile de tribunal, și judecata partidului, executată în comitetele permanente sau executive. Statul român i-a dat d-lui Dragnea un an cu suspendare pentru fraudarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, partidul l-a absolvit de orice vină.

Convulsiile care se înregistrează în aceste zile în PSD sunt mișcările necontrolate ale corpului politic de dinainte de 1989, căruia cel mai mare partid din România de astăzi i-a moștenit  genele și năravurile. Un om de partid, și cu atât mai puțin un secretar de județeană de partid, cum s-ar fi numit atunci dl. Dragnea, nu putea fi judecat decât de tovarășii săi, nu de instanțele pentru oameni obișnuiți. De aici și continua stare de inadecvare, de profundă neînțelegere, de lipsă de aderență la lumea de astăzi a politicienilor pe care-i vedem condamnați pentru fapte de corupție. Undeva, în sinea lor, speră că, în cele din urmă, Partidul o să-i salveze, indiferent că au mințit, au furat sau au preacurvit. Ca după un mir protector, toți se ascund în spatele calității de membru de partid, crezând că asta o să le oprească arestarea, procesele, condamnarea.

Din nefericire pentru ei, Justiția „lumească”, în ciuda tuturor sincopelor și neîmplinirilor de până acum, pare că s-a desprins definitiv de Justiția de partid. Să ne amintim că, în urmă cu doar 10 ani, doamna Rodica Stănoiu, ministrul Justiției, cerea voie de la Biroul Permanent al partidului „să dea drumul la dosare”.

În bună tradiție comunistă, organizațiile județene de partid trimit azi la sediul din Kiseleff scrisori de adeziune pentru secretarul lor general. Colegii din biroul politic restrâns îl roagă să nu plece, îl susțin, îl conjură să nu dea curs „gestului de onoare” de a demisiona. Însuși președintele partidului, dl. Ponta, înțelege condamnarea colegului său ca pe „o condamnare a tuturor celor care l-au suspendat pe Băsescu” și, nici mai mult, nici mai puțin, ca pe o condamnare a celor 7,4 milioane de români care au votat la referendum. Măgulit, dl. Dragnea, care și-a pus bărbătește „mandatul pe masa partidului” (ce invenție năstrușnică!) vede, din tot necazul, partea bună: „Mă bucură să văd că am atâta susținere în partid”. Poate că ar fi cazul să candideze la șefia PSD, nu-i așa?

Dramoleta continuă însă la un for lărgit al partidului, unde dl. Dragnea va avea o tribună mai înaltă pentru a face „gestul de onoare”: ceea ce pentru DNA, și apoi pentru judecători, este un furt dovedit, pentru partid este un act de martiraj. Ca atâția alți condamnați penal, dl. Dragnea se întoarce în familie cu aureola victimei politice. Niciodată dl. Dragnea nu a fost mai puternic în partid ca în acest moment. Niciodată n-a fost mai popular. Abil, poate întoarce această situație în favoarea sa, pentru a obține, chiar și fără funcții formale, și mai multă putere în partid.

Pentru domnia sa, partidul – supus parcă unui act de hipnotizare în masă – este dispus să schimbe regulile („principiile”, le spune cu umor involuntar dl. Marian Oprișan) pe care și le-a impus acum șase luni, și anume ca cei condamnați penal să-și piardă funcțiile politice. Tot partidul, începând cu președintele său, de profesie jurist, face eforturi homerice și, în același timp, comice să interpreteze legea, explicând că infracțiunea de folosire a influenței pentru obținerea de foloase necuvenite de natură electorală – pentru care a fost condamnat dl. Dragnea – nu este o faptă de corupție. Și că DNA nu l-a prins pe dl. Dragnea în timp ce fura voturi, ci pentru că încerca să scape România de un tiran.

Din urmă, vin trompetele, gorniștii, analiștii, armata de zgomote televizată, martirii zărghiți ai credinței: dacă la Comitetul Național această icoană social-democrată va lăcrima, partidul o să-l facă pe Dragnea mai mare decât Arsenie Boca.

Dar cum fiecare pasăre pe limba ei piere, și această grupare politică instalată în fruntea celui mai important partid din România – și de mai bine de trei ani în fruntea țării – va sucomba din cauza propriei ficțiuni. Dl. Ponta și grupul tot mai rărit din jurul său încă fantasmează că vorbesc în numele a 7,4 milioane de români, crezând că valul de antipatie față de Traian Băsescu s-a transferat în simpatie sau susținere pentru PSD și președintele său. Nu mai departe de acum șase luni, primeau o palmă neașteptată din partea alegătorilor, care ar fi trebuit să-i trezească la realitate. Cu ochi triști, dl. Ponta apărea la televizor: se căia, înțelesese semnalul străzii, voia să reformeze partidul, anunța toleranță zero față de corupți și despărțirea de moștenirea comunistă. Schimbarea l-a ținut până la prima mișcare din șolduri în Dubai! Prin urmare, luați-vă popcorn: urmează un speech emoționant după alegerile de la anul.

 

Din urmă, vin trompetele, gorniștii, analiștii, armata de zgomote televizată, martirii zărghiți ai credinței: dacă la…

Posted by Florin Negruțiu on 19 Mai 2015

 

Inchide