Președintele moare, dar nu se predă!

Ca în orice spital cu pretenții, încăierările dintre medici erau inevitabile. În special, doctorițele se trăgeau de păr, își disputau teritorii, își furau pacienții și încercau să-și doboare adversarii prin intermediul celor mai perfide metode. Pe biroul președintelui Liviu ajungeau zilnic delațiuni pline de picanterii, bârfe, zvonuri sau informații false. Loviturile sub centură nu conteneau, întreținând o atmosferă de suspiciune, de teamă că oricând puteai deveni victima unui complot.

Faptul că se înconjurase de reprezentante ale sexului frumos îi adusese lui Liviu, pe moment, o serie întreagă de avantaje, le considera mai docile, mai ușor de manevrat, doar că ignorase complet partea lor întunecată, disponibilitatea maximă de a se da în spectacol, încrâncenarea plină de orgolii cu care mergeau până-n pânzele albe, până la limita penibilului, atunci când se întreceau în jocuri de imagine. Conflictul mocnit dintre doctorițele Gabriela și Carmen izbucnise odată cu reprimarea violentă a manifestațiilor anti-regim, gardienii Psi din subordinea lui Carmen făcuseră exces de zel, iar nota de plată aterizase, deloc întâmplător, pe masa Gabrielei.

FLASH NEWS Trei țări europene ar putea trimite trupe în Liban pentru verificarea dezarmării Hezbollah

21:56

MARIUS TUCĂ SHOW Dan Dungaciu cere calmarea tensiunilor politice din România: „Democrația are totuși nevoie de un minimal consens”

21:55

Primisem ordin să le invit pe doctorițe la așa-numita „cină de reconciliere”, cu șeful spitalului pe post de mediator. Se ajunsese mult prea departe cu acuzele reciproce, situația ar fi putut scăpa de sub control, mai ales de când doctorița Gabriela începuse să-l atace, fără menajamente, pe însuși președintele Liviu. În replică, bărbatul adunase informații sensibile despre rivala lui, strânsese dosare întregi cu filaje și interceptări, știa cu precizie orele la care doctorița își bea cafeaua, se spăla pe dinți, se ruga la Brâul Maicii Domnului sau urmărea filme documentare cu reprezentanții Statului Paralel tăind porcii de Crăciun.

Cu aerul sfios al unei adolescente care de-abia descoperea organul reproducător masculin în manualul de Anatomie de clasa a VII-a, Carmen fu prima care ajunse la întâlnire. Președintele îi dădu un trandafir și-i sărută mâna pasional, până la cot.

– Îți mulțumesc că ai acceptat invitația, draga mea.

Doctorița se îmbujoră și se așeză la masă, pe scaunul pe care mă grăbisem să i-l ofer.

– Să servim aperitive până vine Gabriela, decise președintele, apoi trase pe nas două linii cu substanțe psihotrope.

Șefa gardienilor Psi îl imită, înainte de a se lăsa moale pe spătar, aruncându-și ochii peste cap.

– N-am chef să mă cert cu moldoveanca, îi spuse șefului ei, într-un târziu… E mahalagioaică, îi lipsesc manierele.

Din punctul de vedere al bărbatului, se așteptase la altă atitudine. Spera să le împace și să stingă conflictul. Altfel risca, Doamne ferește, să-și piardă scaunul.

Ar fi vrut să pregătească terenul pentru reconcilierea istorică, însă doctorița Gabriela își făcu apariția însoțită de un operator TV cu camera mobilă pe umăr. Când șeful spitalului îi întinse trandafirul de bun venit, femeia îl luă, îl așeză pe masă și-l zdrobi cu ciocanul de șnițele pe care și-l prinsese (cu sfoară) de pulpa piciorului. Doctorița Carmen tresări, ca și cum lovitura i-ar fi fost adresată.

– Parcă era vorba să avem o discuție privată, interveni Liviu. Ce caută idiotul ăsta cu camera de filmat?!

– Nu te privește! îi răspunse, țâfnoasă, doctorița. Sunt sigură că m-ai chemat pentru o nouă diversiune, în stilul care te caracterizează.

– Ia loc, te rog. Haide să ne calmăm… Servești un aperitiv înainte de felul principal?

Femeia nu-i răspunse, deși părea atrasă de praful alb de pe masă. Operatorul rămase în picioare, continuă să filmeze, iar Liviu îmi făcu semn să-l introduc în scenă pe cântărețul de manele Sorinel Salam. Atmosfera se destinse din senin, doctorițele dădură peste cap primele shot-uri de whisky și președintele rânji pe sub mustață. Știa ca nimeni altul să aplaneze conflictele, doar nu degeaba fusese proprietar de cârciumă înainte de a-și începe fulminanta carieră în sistemul de sănătate mentală.

Ciocni paharul cu cele două femei și i se adresă Gabrielei.

– Spune-mi, dragă, de fapt, ce anume îi reproșezi lui Carmen?

– Nimic în mod special… Doar că este o hahaleră, o impostoare, o demagoagă, o parvenită și o slugă perfectă, care execută fără să crâcnească toate șobolănismele puse la cale de tine și de camarazii tăi. Am dreptate, colega?

Scoase apoi ciocanul de șnițele la vedere, preventiv. De nervi, doctorița Carmen își mușcă buza și-și înfipse furculița în picior, discret, pe sub masă. Se abținuse cu mare greutate să nu reacționeze brutal, operatorul continuase să filmeze, ar fi fost greșit din partea ei să apară drept o persoană violentă, dispusă să înece în sânge orice formă pașnică de protest. Manelistul Sorinel Salam sesiză momentul tensionat și le făcu o dedicație, o superbă piesă de dragoste (melodia „A ieșit soarele din nori”), capabilă să facă să vibreze până și sufletul negru al unei psihopate care își omoară partenerii în somn, tăindu-le penisul cu drujba.

Atinsă la coarda sensibilă, Gabriela aspiră pe nas o liniuță de psihotrope, apoi o invită la dans pe colega ei. Mai întâi o călcă intenționat pe bombeuri, pe urmă îi trase o coadă de ciocan la fund, zâmbindu-i dulce, de parcă ar fi complimentat-o în legătură cu halatul Versace de 2.000 de euro. La rându-i, Carmen o apucă pe rivală de păr și-i plasă o lovitură de genunchi în plină figură, Sorinel Salam schimbă ritmul pe o melodie vioaie („Na talent!”), în timp ce președintele Liviu îmi șopti să chem gardienii cu tunuri de apă și gaze lacrimogene. Se lămurise, definitiv, că dușmănia dintre cele două femei avea să moară în aceeași zi cu Statul Paralel. Adică niciodată. Singura lui șansă rămânea să scape, printr-un miracol, de doctorița Gabriela și de acoliții ei.

(va urma)