Președintele Trump dă startul cursei înarmărilor în Orientul Mijlociu

Prințului  necopt, impulsiv și imprevizibil, considerat conducătorul de facto al Regatului, președintele Statelor Unite îi pune în brațe cea mai avansată tehnologie militară.

Orice tranzacție cu armament – și cu atât mai mult cea uriașă dintre americani și saudiți – pune sub semnul riscului atât echilibrul de putere cât și securitatea regiunii.

E imposibil de știut cu precizie, deocamdată, ce conține acordul de 110 miliarde de dolari (urmează, în următorii zece ani, marfă de încă 250 miliarde). Singurii care știu exact ce vor livra americani sunt israelienii, pe care Pentagonul are obligația să-i consulte în legătură cu orice astfel de demers care le-ar putea afecta supremația în zonă. Iar înalții oficiali israelieni au evitat să atingă subiectul. Vreo doi miniștri în funcție, precum și foști responsabili din armată și securitate au răspuns, totuși, întrebărilor presei, iar punctele lor de vedere sunt complet contradictorii.

EXCLUSIVConducerea STB le-a declarat război șoferilor cu boli profesionale „închipuite”. Un lider de sindicat dă cărțile pe față: „Sunt colegi care abuzează de concediile medicale”

06:30

NEWS ALERTProcesul în care Călin Georgescu este judecat pentru pretinse fapte de răsturnare a ordinii constituționale se reia la Curtea de Apel București. Fostul prezidențiabil va fi adus la Curte sub escorta poliției

06:30

Unii se declară profund preocupați de demersul american care va declanșa o cursă a înarmărilor drăcească între saudiți și iranieni, fiind foarte posibil să îi angreneze și pe israelieni, în cazul în care avantajul militar garantat de SUA (angajament pe care președintele Trump i-a promis premierului Netanyahu că îl va respecta), așa-numitul QME (Qualitative Military Edge) intră în dezechilibru. Faptul că între Ierusalim și Țările Golfului nu există relații diplomatice (chiar dacă Israelul a avut în ultimii ani și are înțelegeri confidențiale cu o Arabia Saudită) nu oferă asigurarea că nou-creata Coaliție militară condusă de la Riyadh se va îndrepta exclusiv împotriva vecinilor șiiți. Există, de asemenea, riscul ca o mișcare populară să răstoarne regimul saudit, iar arsenalul să intre pe mâini  nepotrivite. (Nepunând la socoteală cât armament american a ajuns până acum la grupărilor teroriste sponsorizate de saudiți).

Alții sunt perfect senini în legătură cu înarmarea saudiților  și consideră că, așa cum până acum nu s-au îndreptat niciodată împotriva Israelului, nu o vor face nici de acum înainte. Mai mult, e chiar o veste bună că Iranul va avea un dușman mai pregătit să îi facă față.

Între cei câțiva membri ai Congresului (Democrați, desigur) care au interpelat public Administrația Trump asupra acestui contract, tânărul senator Chris Murphy a pus punctul pe i: „Ce avem de câștigat mergând atât de entuziast cu sunniții împotriva șiiților în lupta lor pentru putere în Orientul Mijlociu? Nu e războiul nostru, iar istoria arată că mestecul militar al Statelor Unite în Orientul Mijlociu se termină minunat pentru furnizorii de armament, dar groaznic pentru toți ceilalți”.

În ediția de ieri a New York Times, ministrul de Externe iranian, Muhammad Javad Zarif, publică un editorial cu titlul (în care citează din Trump: „Minunatul echipament militar” nu poate cumpăra pacea Orientului Mijlociu. Ce spune șeful diplomației de la Tehran (textul e de citit în întregime):

„În cel mai bun caz, dl. Trump îi stoarce pe vecinii noștri din Arabia Saudită, mulgându-i de banii pe care nu-i au. În cel mai rău caz, el ar putea transforma Statele Unite în mercenarul Arabiei Saudite în Orientul Mijlociu, o postură destul de umilitoare pentru America, având în vedere de unde au venit 15 dintre cei care au deturnat avioanele la 11 Septembrie (…) Ceea ce pre;edintele Trump a numit mulțimea de minunat echipament militar nu va drena mlaștinile militantismului terorist și extremist. Nici lanțurile de aur, nici dansurile încinse nu vor oferi o soluție magică provocărilor socio-economice și politice care conduc la radicalizare. Ceea ce va funcționa este efortul autentic de a construi o angrenare a puterilor regionale, bazată pe o politică a coexistenței și pe  acceptarea faptului că soluțiile militare sunt inutile”.