Procesul secolului și justiția paralelă

Când am intrat în sală, ședința începuse. În boxa acuzaților, doctorița Gabriela și asistenta șefă Olguța șușoteau ceva la urechea lui Tudorel. De pe scaunul ridicat deasupra tuturor, judecătorul domina asistența. Îmi aruncă o privire încărcată de reproș, îl deranjasem în plină dezbatere, bătu cu ciocanul în masă făcându-i să tresară pe gardienii Psi din spatele lui.

          Acuzarea, prin vocea doctoriței Codruța, își continuă expunerea de motive pentru care solicita condamnarea celor două femei:

EXCLUSIV Mită de 450.000 de euro pentru un proiect de stocare a energiei, la Gheorgheni. Directorul unei companii din Slovenia și complicele său român au fost arestați sâmbătă seară. Gândul a aflat cine sunt persoanele implicate în dosarul DNA și publică toate detaliile afacerii

23:31

DIPLOMAȚIE Ce a obținut SUA după vizita lui Xi Jinping la Washington. China cumpără cărbune american, iar Washingtonul primește noi angajamente de la Beijing

22:14

          ― …așadar, din cercetările noastre și din probele depuse la dosar, reiese fără putință de tăgadă că învinuitele au sustras din depozitul spitalului patru mii de pijamale de unică folosință, două tone de pulpe de pui american și cincizeci de mii de flacoane de medicamente psihotrope, prejudiciul total fiind estimat laaa… dați-mi voie, onorată instanță, să caut cifra exactă…

          ― Ajunge, m-am edificat, interveni judecătorul. Ați citit noul Cod Psihiatric, respectiv noul Cod de Procedura Psihiatrică?

          ― Sigur ca da!

          ― Atunci știți că aceste probe video, în care se vede clar cum cele două proaste fură pijamale, nu mai sunt valabile. Vă puteți șterge cu ele la cur, ok?

          ― Bine, dar se observă clar în filmuleț…

          ― Codruța, mă urmărești? Ce-am spus adineauri? Se vede, dar nu se pune!

          De lângă mine, Victor urlă „Hoțiii!”, apoi „Să vă fie frică, spitalul se ridică”, pacienții îl imitară, judecătorul se făcu dintr-odată mic, până când, de undeva din spate, Viorica țâșni amenințătoare, agitând tigaia din teflon deasupra capului.

          ― Gura, Victoraș! Ce tupeu poți să ai, după ce-ai furat de-ai rupt, cât ai fost șef la spital! Adu-ți aminte cum ai băgat în calorifere apă caldă la preț de whisky, tu și cu bandiții tăi de la CET Govora, animalule care ești!

          Vexat, Victor o trase de pantalonii de pijama, elasticul se rupse și femeia rămase în fundul gol, cu tigaia-n mână, ca statuia lui Traian din fața Muzeului Național de Istorie. Asistența izbucni în râs, judecătorul bătu cu ciocanul în masă, inutil, hărmălaia era imposibil de oprit. Însă toți muțiră o dată cu apariția președintelui Liviu, însoțit de patru gardieni. Se așeză, cu zâmbetul pe buze, între Gabriela și Olguța.

          Îi făcu semn judecătorului.

          ― Continuați, vă rog.

          Rămas cu ciocanul în aer, magistratul dădu cuvântul, din nou, acuzării.

          ― Așadar, reluă doctorița Codruța, din probele administrate reiese că cele două învinuite, Gabriela și Olguța, au vândut bolnavilor marfa furată, prin intermediul brancardierului Vasile, iar cu resursele financiare obținute în mod fraudulos au deschis în incinta Spitalului Micul Pentagon firma de sondaje sociologice Nea Mărin – The Last Karate Kid. Pentru infracțiunea de spălare de bani, vă solicit să le puneți cătușele, să intrăm în direct la jurnalul de seară. Să vadă ambasadorii că lupta anticorupție continuă. The show must go on, fuck me if I’m wrong!

          Doctorul Tudorel, avocatul apărării, se ridică brusc pentru a interveni. Își trecu mâna prin părul inexistent (un gest inconștient dobândit pe vremea studenției), își umflă pieptul ca un taur comunal și merse în fața Codruței, cât să-i simtă respirația mentolată (de la bomboanele Halls).

          O prinse de bărbie cu două degete.

          ― Dacă îmi dai voie, colega, te rog să notezi faptul că articolul 233 din Codul de Procedură Psihiatrică a fost modificat, în sensul că cei suspectați de infracțiuni de corupție, spălare de bani și mâncare de căcat în spațiul public, nu mai pot fi arestați preventiv.

          ― Așa-i, punctă președintele Liviu. Are dreptate colega…

          Judecătorul încuviință din cap, în timp ce Codruța își mușcă buzele până la sânge.

          ― Acuzarea mai are și altceva?

          Descumpănită, cu ochii în lacrimi, reprezentanta statului paralel KRISIS răsfoi dosarul în căutarea unui miracol.

          ― Da, am găsit! exclamă Codruța, dintr-odată însuflețită. Am aici declarația olografă a asistentei Olguța, care recunoaște că, la instigarea președintelui Liviu, a făcut trafic de medicamente interzise, cu efect halucinogen. Poftiți documentul.

          Îi dădu hârtia judecătorului, care își schimbă ochelarii și citi cu atenție. Președintele Liviu se consultă din priviri cu Olguța, iar femeia sări în picioare ca arsă cu fierul înroșit.

          ― Minciuni! Acuzarea minte cu nerușinare! Această declarație mi-a fost smulsă prin șantaj și torturi inimaginabile. M-au băgat cu capul în găleata cu lapte de capră, m-au amenințat că mă obligă să învăț limbile franceză și engleză! Merde! C’est un bataille de joc! N’est-ce pas, Liviu?!

          ― Oribil! opină președintele Liviu, cu o grimasă de parcă tocmai ar fi înghițit un melc viu, cu tot cu cochilie.

           Judecătorul termină de citit și luă cuvântul.

          ― Se vede, din păcate, dilentantismul organelor de anchetă. Noul Cod de Procedură Psihiatrică specifică faptul că dosarul se închide dacă nu se stabilesc suspecții timp de un an. Ori, această probă a fost obținută la fix un an și două zile de la începerea urmăririi psihiatrice in rem. O putem arunca la coș. Așadar, decizia mea este de achitare pentru toate capetele de acuzare. În legătură cu condamnarea la trei ani și jumătate, cu executare, a președintelui Liviu, în vederea unei hotărâri definitive o să citesc dosarul doi, trei ani, până o să-l înțeleg. Cheltuielile de judecată rămân în sarcina acuzării. 

          Izbi cu ciocanul în masă și plecă iute din sală, acoperit de corul de fluierături și huiduieli. Olguța, Gabriela și Liviu se îmbrățișară. Pacienții scandară „Psihiatria apără hoția!”, „Nu puteți voi fura, cât putem noi rezista!” și „Muie Dinamo!”.

          Trag cu ochiul în spatele meu. Mai flegmatic decât un catâr bătrân pus să tragă la căruța democrației, Klaus suspină, apoi întoarse încă o pagină din volumul autobiografic „Ultimul pas”.  (va urma)

Orice asemănare cu personaje și situații reale nu este deloc întâmplătoare.