Statul se împrumută ieftin, dar numai pentru țigări și pomeni, nu pentru școli și autostrăzi

Statul se împrumută ieftin, dar numai pentru țigări și pomeni, nu pentru școli și autostrăzi
Publicat: 21/06/2018, 16:02
Actualizat: 04/07/2018, 14:46

Eugen Teodorovici, ministul Finanțelor, a precizat miercuri spre seară – în contextul în care a lansat, săptămâna trecută, emisiunea de titluri de stat , prin intermediul căreia statul se împrumută de la populație cu o dobândă de 5%, la o maturitate a titlului de 5 ani – că Finanțele s-au împrumutat de pe piața internă, de la începutul anului, de 18 miliarde de lei, la dobânzi bune.

Marele contestatar al băncilor, parlamentarul Daniel Zamfir, radiază: să vezi că, odată cu emisiunea , populația își scoate depozitele din bănci și-și mută banii în Trezoreria statului. Atunci distracție! Un lucru uită să spună liberschimbistul: dobânda este plătită de stat din impozitele și taxele populației, inclusiv ale celor care subscriu.

Trebuie precizat, pentru cei îngroziți de cifre: împrumutul de 18 miliarde de lei făcut, de la începutul anului până azi, și planul de 50 – 60 de miliarde de lei pe tot anul, nu este „datorie nouă”. Statul rostogolește o datorie. O plătește, așadar, pe cea veche dintr-un nou împrumut și, da, mai face și alta nouă – datoria nouă, adăugată la ce veche (368 miliarde de lei, inclusiv garanțiile), va fi anul acesta de 28-30 de miliarde de lei, în funcție de valoarea estimată a PIB.

În Europa, cu excepția României și a câtorva mai amărâți, toată lumea se grăbește să-și reducă din datorii, beneficiind de vârful de creștere economică, și asta ca să poată să se împrumute, din nou, când se vor întoarce vremurile tulburi. Numai România se împrumută masiv pe vârf de creștere economică, asemenea unui om căruia o majorare mai de Doamne-ajută de salariu i-a deschis apetitul pentru a cheltui și mai mult, crezând că, de acum înainte, a intrat în rând cu Bill, George, Mark sau Warren.

De ce să aibă Germania o datorie publică de 80-90% din PIB și nimeni să nu-i zică nimic, iar noi să fim certați pentru una de 38% din PIB, se întreba, deunăzi, Liviu Dragnea.

Păi, tocmai din considerentele de mai sus: România nu e Germania, așa cum Liviu nu e Angela.

Nu este nimic grav acum, dar, când datoria statului crește neîncetat și nimeni nu se gândește să mai și plătească din ea, atunci pantalonii statului vor crăpa exact acolo unde nimeni nu-și dorește să-i crape pantalonii.

Grecilor, pantalonii le-au crăpat când datoria a ajuns egală cu PIB-ul. Nu reiau povestea de la capăt, cu drama grecilor. Statisticile sunt, oricum, nemiloase cu ei.

Înainte de criză, aveau un PIB/capita, raportat la paritatea puterii de cumpărare (PPC – un indice care armonizează veniturile cu inflația), la media UE. În 2006, Grecia era la 96% din media UE, la acest indice, iar România era la 36%. Azi, Grecia a căzut la 67% din această medie, în vreme ce România a crescut la 63%. Aici povestea nu este atât de încurcată: noi nu am crescut atât de mult, dar ei au căzut atât de mult, încât ne-au îmbunătățit și nouă indicele PIB/capita în PPS. Acum suntem aproape umăr la umăr în împărțirea sărăciei. De ce li s-a întâmplat asta?

Pentru că bunicii și tații lor au băut și au mâncat, ani și ani, mai mult decât le recomanda portofelul. Statul a cheltuit mult peste ce avea ca venituri, crezând că sacul nu are fund. Iar, acum, tânărul grec plătește ceea ce a păpat burta largă a bunicului lui.

Ori de câte ori îi auziți pe domnii Dragnea și Tăriceanu spunând că România are de unde să se împrumute pentru că are una dintre cele mai mici datorii, ca pondere în PIB, din UE, ar trebui să vă gândiți la greci. Și să meditați: când PIB-ul crește, datoria, ca pondere în PIB scade, firesc. Dar nominal, dacă nu este rambursată, ea continuă să crească și să tot crească. Dacă accidental, PIB-ul se prăbușește, ce se întâmplă cu datoria ca pondere în PIB? Ce credeți că s-a întâmplat cu Italia, cu Spania, cu Irlanda, când s-au trezit, în criză, înglodate în datorii și sufocate de piețe din cauza datoriilor? Exact asta! Dacă Italia sau Spania aveau la ciorap 200-300 de miliarde de euro fiecare, într-un fond suveran, să zicem, lucru perfect posibil, având în vedere ce economii puternice sunt – un PIB de peste 1.000 de miliarde de euro, fiecare – treceau fluierând prin criză.

În anul 2000, România avea o datorie publică (plus garanțiile) de 25 de miliarde de lei, la un PIB de 117 miliarde de lei. Anul trecut a avut o datorie publică (plus garanțiile) de 368 de miliarde de lei, la un PIB de 858 de miliarde de lei. În 17 ani, deci, datoria nominală a crescut de aproape 15 ori, dar PIB-ul de doar 7 ori.

Povești ca ale grecilor se întâmplă pe termen lung, 20-30 de ani.

Dar, dacă nu ești atent, nimeni nu-ți garantează că nu ajungi ca ei.

Nu spune nimeni să nu te îndatorezi. Dar să te îndatorezi pentru ceva care să se vadă, care să rămână, care să dăinuiască.

Tatăl meu nu a vrut, în ruptul capului, în anii comunismului, în ciuda insistențelor mamei, să se îndatoreze. Toată lumea făcea CAR în jurul lui, iar casele lor creșteau repede, a noastră nu chiar așa de repede.

Vreo 20 de ani a construit tata casa noastră, aripă cu aripă, cameră cu cameră, din banii lui.

Nu stiu dacă a avut dreptate, nu am fost în locul lui – avea copii mulți, i-a fost, probabil, teamă să nu ajungă într-un impas grav.

Dar casa a terminat-o și va sta în picioare 100 de ani fără probleme.

Însă și cei care „făceau CAR” se împrumutau pentru lucruri care să țină. Să construiești, să zidești.

Te împrumuți cu scop și cu folos, cum fac cei mai mulți dintre noi, azi. Ca să nu stai 20 de ani într-un continuu șantier. Toți cei responsabili se împrumută ca să-și ia o casă, o mașină, o excursie, să rămână cu ceva.

Numai statul se împrumută pentru țigări. Ne chinuim cu autostrada asta, Comarnic – Brașov, de 15 ani. De ce nu se împrumută statul de la Banca Mondială de 3 miliarde de dolari, ca s-o facă odată? Am înțelege. Știi că plătești, dar măcar mergi pe ea. Așa…?

De ce să se împrumute statul, în admirația tuturor și să se laude că, din împrumuturi, el asigură salarii și pensii?

Statul este obligat să plătească pensii, pentru că le-a oprit oamenilor banii, banii de pensii sunt banii oamenilor, nu ai statului. Dar statul să facă bine să-și plătească datoriile din veniturile lui, nu din împrumuturi și pe spinarea generațiilor viitoare. Pe spinarea acestora să se împrumute pentru autostrăzi pe care vor merge și cei care vor plăti nota finală. Pentru stadioane pe care vor intra și cei care vor achita împrumutul. Pentru educația de care să beneficieze și cei care se vor întreba: „ce-i cu impozitul ăsta ciudat, de solidaritate cu trecutul” – pentru că, dacă vor avea o educație mai bună, atunci vor câștiga mai mult și vor suporta mai ușor povara unor impozite menite să acopere datoriile din urmă, pe care nu ei le-au făcut.

Dar, așa, să te împrumuți pentru țigări și pomeni, ce laudă-i asta? La ce bun te lauzi că ai o datorie mică raportată la PIB, că te împrumuți ieftin, dacă tu cu ea nu ai construit o autostradă, o școală, un drum, un spital? Te lauzi cu datoria?

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase