• Publicat:
Puterea Gândului

Teroare la Washington: De-aia beau mereu și plâng / Vine Iadul pe pământ / Încălzirea cea globală / E mai rea ca orice boală!

Teroare la Washington: De-aia beau mereu și plâng / Vine Iadul pe pământ / Încălzirea cea globală / E mai rea ca orice boală!
Micul Pentagon. Casa de nebuni (68)

Seara românească din Biroul Oval avea să înceapă cu oarecare întârziere. Oaspeții o așteptau pe Melania, care oscilase între rochia lungă cu spatele gol și pijamalele de protocol cu paiete roșii. Când își făcu apariția la brațul președintelui, Dan îi dădu un ghiont lui Klaus pe sub masă, în timp ce Viorica sparse cu zgomot un balon din gumă de mestecat.

Trupa lui Sorinel Salam începu să cânte imnul Spitalului Micul Pentagon, apoi imnul gazdelor. O firmă de lobby cu sediul în Tel Aviv se ocupase de organizare în cele mai mici detalii: mâncare și băutură din România, asortate cu manele și muzică lăutărească.

Donald îi prinse de mână pe Klaus și pe Melania, care la rându-le îl imitară închizând cercul cu Dan și Viorica. Rostiră într-un glas Tatăl Nostru înainte ca ospătarii de la Secret Service să le pună în farfurii primele bucate: cârnați de Pleșcoi, ceapă și gem de Topoloveni întins pe mămăligă.

Președintele Donald înfipse scobitoarea într-un cub de mămăligă și rămase cu ea în aer.

― Dragii mei, vă mulțumesc enorm pentru această seară minunată. Am o grămadă de prieteni români și toți par oameni de ispravă. Sunt un mare norocos!

Concentrat să prindă fiecare cuvințel, Sorinel Salam sări la microfon cu cămașa descheiată și pieptul gol (sau aproape gol, dacă exceptăm crucea din aur dentar de 24 de karate).

― Dear president, stimați conaționali, din partea mea Sorinel Salam dedic cea mai adevărată melodie pentru toți norocoșii din lume în frunte cu Donald. Maestre, fa major! Am norocul scris pe frunte / Norocelul meu / Ce să le fac la dușmani? / Sunt un mare zmeu / Mă iubesc femeile că sunt hipiot / Poa’ să urle CNN-ul, mă doare în cot!

Șeful Spitalului The White House – Happy Days îi lipi pe frunte o bancnotă de zece dolari și-i făcu semn să meargă la loc.

― Voi românii sunteți fantastici! Fan-tas-tici! Am dreptate, Melania?

Partenera președintelui dădu din cap cu gura plină.

― Iar această mămăligă este minunată. Mi-nu-na-tă! Nici nu-mi vine să cred că a putut să explodeze în urmă cu 30 de ani. Felicitări!

― Mulțumim! răspunseră în cor cei trei oaspeți.

Până atunci extrem de rezervat, Dan simți că venise momentul să intervină:

― Totuși, vă atrag atenția că în următorii ani mămăliga românească e în pericol de dispariție. Încălzirea globală face ravagii. Toată vara am dormit fără chiloți, să mă scuze Melania. În curând vom cultiva porumb doar în saloanele spitalului.

Când Donald deschise gura să-i dea replica fu nevoit să asculte refrenul lui Sorinel Salam.

― De-aia beau mereu și plâng / Vine Iadul pe pământ / Încălzirea cea globală / E mai rea ca orice boală!

Fu rândul lui Klaus să-i lipească pe frunte, entuziasmat, două bancnote de cinci lei.

― Dacă aș fi știut că voi lua masa cu atâția activiști, simpatizanți ai suedezei de 16 ani manipulată de hodorogi de 89, m-aș fi gândit de două ori înainte de-a accepta, le spuse Donald. E plină lumea de exaltați și de falși proroci. Pun pariu că pe fătuca aia, Greta, au plătit-o oamenii lui George, miliardarul filantrop. Ce zici Viorico, am dreptate?

Invitata președintelui încă număra voturi pe sub masă. Doctorul Codrin îi trimisese mesaje cu ultimele negocieri înaintea moțiunii de cenzură. Întrebarea foarte directă o luase prin surprindere.

Preferă să apeleze la un mic subterfugiu.

― Să știți că salata boef am făcut-o cu mânuțele mele, la cantina spitalului. Mi s-a spus că este cu carne de porc fără colesterol, din soia sută la sută chinezească.

Luă o lingură de salată boef și o turnă între sânii Melaniei. Partenera președintelui râse ca atunci când panarama de Nancy o anunțase printr-un SMS că Donald avea să fie supus procedurii de destituire ca urmare a scandalului de „hărțuire prezidențială” (și nu „sexuală”, cum s-ar fi așteptat cei mai mulți).

Pe ritmuri de manele, Sorinel Salam găsi momentul prielnic pentru o nouă intervenție, de data asta la urechea Vioricăi:

― Te-am crezut și te mai cred / Fiindcă nu vreau să te pierd / Hai să trecem la chestiune / Nu votez nicio moțiune!

Ar fi vrut să continuie cu refrenul, însă Klaus îi zvârli în plină figură paharul său plin cu Grasă de Cotnari. Cântărețul se retrase lângă colegii de trupă cu coada-ntre picioare. Își promise că n-o să-i rămână dator neamțului.

După ce gustă din maioneza prelinsă în decolteul soției, Donald își aminti de scopul și durata vizitei celor trei oaspeți.

― Gastronomia voastră are un potențial enorm. E-norm, credeți-mă! Și asta v-o spune unul care a înghițit multe mizerii la viața lui. În special în ultimii trei ani… În concluzie, aș vrea să aud ce anume vă deosebește în relația cu spitalul din Washington. Pentru că ceea ce vă unește știu prea bine – slugărnicia dusă la extrem, care în alte condiții m-ar face să vomit. Haideți, vă ascult. Cine este globalist și cine patriot?

Klaus, Dan și Viorica își băgară iute capetele sub masă, de parcă ar fi fost întrebați dacă vor să se culce cu președintele Vladimir în patul Melaniei. Liniștea apăsătoare tindea să devină penibilă, așa că Sorinel Salam își luă inima-n dinți și dădu tonul la cântec:

― Si bemol, maestre! Câtă supărare am la inimioară / De-atâta durere plâng seară de seară / Mă doare în suflet că sunt globalist / Și asta mă face să fiu foarte trist / Îl salut pe Donald, chit că-i mafiot / Mare panaramă, mare patriot!

Timid, Klaus scoase capul de sub masă, moment bun ca Sorinel Salam să-i trântească-n ochi farfuria cu salată boef.

Președintele Donald râse cu poftă. I se adresă Melaniei:

― Pare un președinte foarte fericit care privește spre un viitor luminos și minunat… Melania, vorbește cu Viorica, cere-i numărul lui Sorinel. Aș vrea tare mult să cânte la nunta lui Barron cu suedeza aia care, sanchi!, a făcut furori la ONU…   

(va urma)

Inchide