Prima pagină » Puterea Gândului » Viteza luminii pe întuneric

Viteza luminii pe întuneric

Titularul ministerului Marilor Promisiuni așteaptă să intre în direct. Își îndreaptă nodul cravatei, își drege vocea. Două subiecte fierbinți: pensiile și autostrăzile.

Titularul ministerului Marilor Promisiuni așteaptă să intre în direct. Își îndreaptă nodul cravatei, își drege vocea. Două subiecte fierbinți: pensiile și autostrăzile.

– Stimați telespectatori, astăzi vom analiza împreună impactul împăcării Bahmu-Prigoană asupra deficitului de cont curent. (Domnule Pelican, doamnă Tatoiu, bine ați venit în studioul nostru). Dar, înainte de aceasta, avem un invitat  de seamă – ministrul Marilor Promisiuni. Bună seara, domnule ministru.
– Bună seara, dumneavoastră, invitaților dumneavoastră și telespectatorilor care ne privesc.
– Ați promis în campania electorală că veți mări pensiile și autostrăzile.
– Într-adevăr.
– Înseamnă că ați stabilit o legătură între cele două obiective strategice.
– Bineînțeles.
– Vă rog să detaliați.
– Firește.
– ?
– Sloganul cu care am câștigat alegerile, „Dreptate până la capăt” se referă în mod explicit la faptul că, odată terminate autostrăzile – până la ultimul drum, vom putea mări, de îndată, și pensiile. Concret, bătrânii nu vor mai avea curajul să traverseze autostrada, iar nedeplasându-se vor economisi bani. În caz contrar, filosofia financiară este aceeași. Doar că, în plus, ar trebui să achite și taxa de autostradă, personal sau prin urmași.
TATOIU: Am auzit că vreți să încasați taxa de autostradă prin SMS!
– Desigur. Un simplu SMS, cu mesajul „Cale bătută!”. Dar vă rog să-mi permiteți să-mi închei raționamentul, eu nu v-am întrerupt.
TATOIU: Nici n-am început să vorbesc!
– Banii astfel obținuți din taxa de autostradă vor reintra în circuitul financiar și vor alimenta pensiile. 
PELICAN: Dacă-mi permiteți, domnule ministru, aș vrea să vă felicit din tot sufletul pentru această inițiativă!
– Primim, iată, în acest moment, un mesaj pe facebook. Ne scrie baba Rada, din Uitații de Jos. Aș vrea să vă citesc: „Domnu Ponta ne-a amenințat că ne pune pensia pe garduri!”.
– Doamna baba Rada a înțeles greșit. Este vorba despre carduri.
PELICAN: Domnule ministru, permiteți-mi să vă felicit din suflet. Ceea ce n-a reușit guvernul Boc, desăvârșește guvernul Ponta. Adevărata reformă ajunge și în mediul rural. Este vorba despre trecerea mult așteptată de la MAT, la BANCOMAT!
– Publicitate!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Strategia câștigătoare pentru a-i avea alături pe americani. Expert: „Securitatea nu se cerșește”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor