Adrian Onciu
21.06.2019
Puterea Gândului

Zacusca lui Carmen, Liviu, Statul paralel și Mișcarea de Rezistență

Zacusca lui Carmen, Liviu, Statul paralel și Mișcarea de Rezistență
Micul Pentagon. Casa de nebuni (57)

Descătușată după puciul eșuat, Viorica se gândea la viitorul spitalului. Intenționa să strângă relațiile cu omologii de la Bruxelles și să continuie colaborarea secretă cu Statul paralel. În primul rând cu Klaus. Dispariția din peisaj a președintelui Liviu spulberase toate barierele. Acum șeful Statului paralel îi răspundea până și la bipuri, iar în fiecare dimineață îi trimitea un frumos buchet de coada șoricelului.

Doctori și pacienți care altădată o priveau cu milă și dispreț începuseră să vadă o altă față a Vioricăi. Una care dădea semne clare de însănătoșire. Încetase să râdă din orice, își debarasa tava după fiecare masă și, cel mai important, atunci când vorbea singură reușea ulterior să-și amintească frânturi din monolog. Alteori vorbea cu ofițerul de informații care-i fusese încredințat. Ca să nu bată la ochi, în schema de personal a spitalului tipul apărea drept brancardier, doar că toți știau cu ce se ocupă. Îl vedeau pe holuri absent, împingând patul mobil în timp ce asculta la căști ultimele discuții cu șefa spitalului (și delațiuni ale unor pacienți-colaboratori).

Așa-zisul stat paralel preluase din nou controlul asupra Micului Pentagon. Marioneta lui Liviu devenise marioneta lui Klaus. Mulți spuneau că dintotdeauna fusese așa, în ciuda aparențelor.

Doctorii rămași fideli fostului președinte se regrupaseră sub umbrela Mișcării de Rezistență. Se întâlneau conspirativ de două ori pe săptămână (în subsolul spitalului, respectiv în cimitir) pentru a dezbate planul de lichidare a Statului paralel.

Închis în regim de izolare la salonul fără clanță, Liviu porni televizorul și își făcu cruce cu ambele mâini: doctorul Rareș fusese invitat în emisiunea lui Mihai (un pacient pe care dintotdeauna îl considerase irecuperabil).

― S-a întors lumea cu fundu-n sus, băi tată! își zise netezindu-și mustața.

Pe urmă mușcă din coada unei știuci de Belina pe care camarazii i-o strecuraseră pe sub ușă. Ultimii ani fuseseră foarte agitați, plini de evenimente neprevăzute. Trecerea bruscă de la stresul conducerii unui spital la liniștea salonului fără clanță îl marcase profund. Noaptea avea coșmaruri, adormea greu, mult după ora stingerii și se trezea deseori speriat, plin de sudoare, de parcă ar fi băgat cărbuni cu lopata într-o locomotivă care gonea spre iad. Visa întotdeauna aceeași chestie: cum posedă o capră din curtea spitalului, iar la final o răstignește pe trunchiul gros al stejarului din dreptul cantinei. Nu știa cum să interpreteze visul, însă bănuia că era de rău augur.

Își aprinse țigara când auzi zăvorul. Gardianul împinse ușa și doctorița Carmen intră cu o sacoșă în brațe.

― Bună, Liviu. Ce mai faci?

Părea răvășită de gânduri negre. Bărbatul îi făcu loc lângă el, pe patul metalic. Evită s-o privească în ochi. Se simțea aiurea în postură de victimă, după ce ani întregi fusese tartorul spitalului.

Doctorița îi puse palma pe obrazul nebărbierit și îl mângâie matern.

― Îmi pare rău, sincer… Uite, ți-am adus ceva bun.

Luă din sacoșă pachetul învelit în hârtie de ziar și îl desfăcu: un borcan cu zacuscă, două caise, o conservă de porc și cea mai recentă creație literară a lui Klaus, EU.RO.

― Cred că ar trebui să-i batem cu armele lor, îi explică doctorița. Tocmai ne-am regrupat, Liviu. Suntem puternici… La primul pas greșit al lui Klaus îi luăm gâtul! Zilele neamțului sunt numărate. Ai văzut că prietena lui, Angela, are mari probleme… Am primit informații certe. Oamenii lui Donald au pus pe cineva s-o otrăvească. E vorba de un bucătar cu jumătate de normă la spitalul din Langley, Virginia. Îl cheamă Igor. Îți dai seama unde s-a ajuns?!

Fostul președinte se uită, suspicios, la borcanul cu zacuscă.

― Vai, cum poți crede una ca asta?! explodă Carmen. Chiar eu am făcut zacusca! E curată, n-are nimic, uite…

Desfăcu borcanul și își înfipse două degete.

― Mmm, delicioasă! Vrei?

Bărbatul clătină din cap.

― Ce noutăți mai sunt? o întrebă ca să schimbe subiectul.

― Nimic important… Viorica a trădat cauza, după cum bănuiai.

― Și tu, ești pe făraș?

― Deocamdată nu. Dar cu prima ocazie mă zboară… Ne-a păcălit pe toți, Liviule. Nu-i chiar atât de nebună pe cât pare. Joacă teatru, ipocrita!

― Se confirmă că n-am avut mână bună la oameni… Despre Dacian ce știi?

Carmen aruncă în aer caisele și le prinse-n gură înainte de a-i răspunde.

― E omul președintelui Emmanuel. L-au pus mare sculă la spitalul din Bruxelles. Niște cretini!

― Foarte bine. Ar fi minunat să profităm, să-l facem să se încaiere cu Klaus… Spune drept, Carmen. De fapt, pentru ce-ai venit? Ai chef de-un cex rapid?

Întrebarea fără perdea o îmbujoră. Nu era pregătită. Vru să plece, dar Liviu o strânse de încheietura mâinii.

― Mai stai puțin, te rog… Se zice că un bun prieten te scoate de la salonul fără clanță, dar cel mai bun prieten este aici, lângă tine, și-ți spune că a fost o aventură pe cinste. Mulțumesc, Carmen!

Se întinse cu ochii închiși să-i smulgă un sărut. Doctorița se feri și puse între ea și buzele lui capacul borcanului de zacuscă.   

(va urma)

Inchide