Ziua Independenței: Klaus, Viorica, Hans și politica democrată în plin regim republican

Pare o zi ca oricare alta. Mă ridic din pat și mă duc împleticit la fereastră să-mi beau cafeaua. Ora de vizită a trecut, mă întreb ce s-o fi întâmplat cu doctorul de gardă. E prima dată când lipsește.

În curtea Micului Pentagon fanfara începe să cânte The Star-Spangled Banner. Îmi pică fisa imediat: e Ziua Independenței! În onoarea prietenilor americani Viorica organizează un picnic cu mici, hamburgheri și hotdogi.

Cu valizele la ușă, pregătit de plecare, ambasadorul Hans deschide ceremonia printr-un speech de rămas bun. E vădit emoționat. Tușește în pumn, își dă părul pe spate cu pieptănul său metalic fără dinți (comandă specială CIA) și face doi pași până la microfon.

― Dear friends, printre voi m-am simțit extraordinar… Aș fi vrut să mai rămân, dar asta nu depinde de mine. Orbiți de discursuri populiste, goale de conținut, pacienții americani l-au ales pe măscărici. Îmi vine să plâng de ciudă și chiar am s-o fac… Mă scuzați două secunde.

ACTUALITATE Bălăria de sezon care costă mai mult decât un coltlet în primăvara timpurie. Cum îți dai seama dacă planta este încă vie

22:33

CONTROVERSĂ Actorul Shia LaBeouf, obligat să plătească o cauțiune de 100.000 de dolari și să meargă la un centru de reabilitare, după o presupusă bătaie

22:31

Își suflă nasul în batistă, apoi își șterge niște lacrimi imaginare.

― Sentimentul de tristețe mă copleșește, efectiv. Astăzi celebrăm Ziua Independeței într-un moment în care spitalele sunt interdependente. Noi depindem de chinezi, chinezii de ruși și așa mai departe. Cum bine spunea înaintașul nostru, președintele Abraham, poți să prostești unii oameni tot timpul și toți oamenii un timp, dar nu poți prosti toți oamenii tot timpul. Sper ca Donald să dispară din peisaj și eu să mă întorc la post… O să-mi lipsească pacienții de-aici și doctorii care mă implorau să le dau voie să mă consulte. În final, aș dori să le mulțumesc, într-o ordine oarecare, următorilor: statului paralel, activiștilor #rezist, #metoo și anticorupție, activiștilor LGBT și nu în ultimul rând lui Klaus. Fără ei aș fi fost mult mai puțin eficient. Trăiască Internaționala Progresistă! Goodbye Romania, hope to see you soon!     

De sus, de la etajul patru, îl văd pe ambasador cum izbucnește în hohote de plâns, acoperite de zgomotul salvelor de confetti. Baloane alb-roșii-albastre se înalță spre cer. Majoretele de la salonul fără clanță dansează în ritmuri de fanfară. Președintele Viorica îl strânge pe Hans la piept și îl sărută pe creștet la fel de afectuoasă ca un taliban cu vecinul său de scaun, înainte de-a sări în aer cu tot cu avion.

― Mulțumim, dragă prietene! Thank you very much! La mulți ani, America!

Pe scenă urcă membrii trupelor speciale de la Spitalul Deveselu. Sunt echipați ușor, în șlapi și bermude, iar în spinare poartă câte o rachetă defensivă Patriot (care în caz de nevoie poate deveni foarte ofensivă). De pe acoperișul spitalului, doctorul Codrin lansează un avion de hârtie cu însemnele Armatei Roșii. Nu apucă să planeze prea mult. Rachetele Patriot îl doboară ca pe-o muscă, în uralele publicului.

E una din zilele alea toride, când îți vine să râmâi în pielea goală și să-ți torni pe cap vreo două găleți cu apă. Chiar asta și face Cosette, sub privirile uluite ale ambasadorului. Hans se uită insistent la tatuajul femeii de pe coapsa piciorului stâng: secera, ciocanul și bancnota de 100 de dolari. Îi zâmbește complice. Are și el unul asemănător într-un loc foarte intim.

Spectacolul continuă. Zece paciente transsexuale (de la spitalul din Washington) fac o demonstrație de fotbal american. Se tăvălesc prin noroiul artificial din dreptul cantinei. Mă străduiesc să înțeleg ceva din jocul lor, doar că fetele încep să se încaiere dintr-un motiv nedeslușit. Se lovesc dur și se trag de păr, spre amuzamentul general.

În cinstea evenimentului, șefa Spitalului Micul Pentagon poartă pijamale albe cu steluțe albastre și dungi roșii. Se frământă lângă ambasador, nu știe dacă i-a venit rândul. Își ia inima-n dinți și înaintează la microfon. Se dă cu ruj într-un ciob de sticlă, își aranjează coafura și mușcă din colțul de pâine pe care-l păstrase după micul dejun.

― Mă scuzați, de când s-a întâmplat ce s-a-ntâmplat cu Liviu tot timpul simt un gol în stomac… Bună dimineața și bine v-am găsit la această sărbătoare a prieteniei româno-americane. Vreau să te felicit, dragă Hans, pentru că acum circa un sfert de mileniu v-ați rupt de sub tutela spitalului din Londra, care la rândul lui se rupe acum de Bruxelles. Istoria se repetă și cine nu a tras învățăminte este condamnat să trăiască în ignoranță, sărăcie și multă prostie…

Se oprește să arunce colțul de pâine într-un pacient care izbucnise în râs. Îl nimerește fix în gură, spărgându-i incisivii.

― …așadar, suntem mândri de parteneriatul nostru strategic. În schimbul atitudinii binevoitoare față de firmele care ne bagă pe gât medicamente la suprapreț și fac tot soiul de golănii, ne-ați oferit tehnică militară depășită și promisiunea că pacienții de la Chișinău vor fi tratați exclusiv la Spitalul Micul Pentagon… Mulțumim pentru paradele gay la care aș fi participat cu drag dacă m-ar fi lăsat Liviu. Mulțumim presei finanțate de ONG-urile miliardarului filantrop. Au ridicat rafinamentul de fabricare a fake-news-urilor la rang de artă. Mulțumim regizorilor, scenariștilor și producătorilor spitalului din Hollywood pentru curentul #metoo și toate curentele progresiste cu afro-americani, lesbiene și bisexuali în roluri de supereroi… Asta mă determină să cred că și eu aș putea deveni un erou, măcar la nivel de benzi desenate.

Din locul său de la peluză, Ludovic sare ca ars și începe s-o fluiere pe șefa Micului Pentagon. Incidentul pică prost în plină atmosferă de sărbătoare. Șase majorete sumar îmbrăcate coboară de pe scenă și dansează în apropierea lui Ludovic. Bărbatul uită complet de Viorica. Scoate din buzunar o bancnotă de 10 lei și o bagă în chiloții roșcatei care-l împunge cu sânii ei mari. Îi mărturisește fetei că-i prieten de șprițuri cu ambasadorul, apoi îi arde o palmă la fund. Tânăra leșină de plăcere în brațele lui Klaus, în timp ce Ludovic se uită urât la șeful său.

Un elicopter Apache silențios aterizează în curtea spitalului. Doi militari de la US Navy coboară și îi fac semn lui Klaus să urce la bord. Când elicopterul dispare la fel de discret precum apăruse, ambasadorul Hans se panichează. Își dă seama că de fapt aparatul de zbor venise pentru el.

Soldații președintelui Donald îl confundaseră cu Klaus. Asta nu-l deranjează câtuși de puțin. Dimpotrivă. O să mai rămână un timp la Spitalul Micul Pentagon, ca să promoveze fără sfială politica democrată în plin regim republican.    

(va urma)