Armata rusă a preluat controlul asupra unui oraș-port cheie din sudul Ucrainei

Publicat: 03 03. 2022, 05:11
Foto ilustrativ

Forțele ruse au preluat, în noaptea de miercuri spre joi, controlul asupra unui oraș-port cheie din sudul Ucrainei. Herson este primul oraș important cucerit de Rusia, de când a invadat Ucraina în urmă cu o săptămână.

Primarul acesteia, Igor Kolykhaev, a declarat că trupele ruse au pătruns cu forța în clădirea consiliului orașului și au impus mai multe reguli pentru locuitori, relatează BBC.

El a adăugat că mașinile în interiorul orașului trebuie să circule cu viteză „minimă”, iar pietonilor li se interzice circulația în grupuri de mai multe persoane. Orașul a fost puternic disputat miercuri când trupele ruse au reușit să pătrundă in interiorul său.

Anunțul făcut de primar a apărut în urmă cu câteva ore, însă mai multe agenții internaționale de știri  au ezitat să preia informația până în dimineața zilei de joi, în jurul orei 4.30, ora României, când au transmis știrea ca fiind certă.

Orașul Herson din sudul Ucrainei, văzut drept un punct cheie din punct de vedere strategic, a căzut în mâinile forțelor ruse, au confirmat miercuri oficialii ucraineni, notează  BBC.

Anterior, au apărut rapoarte că centrul orașului a căzut în mâinile rușilor, Ministerul rus al Apărării afirmând că armata sa „preluase controlul deplin” asupra orașului, scrie Newsweek.

 „Nu există nicio armată ucraineană aici. Orașul este înconjurat”, a declarat primarul din Herson, Igor Kolykhaev, într-un interviu.

Într-un mesaj postat miercuri pe Facebook, Igor Kolykhaev a scris că „azi au fost vizitatori înarmați în consiliul orașului” și că le-a spus trupelor „nu avem forțe armate ucrainene în oraș, ci doar civili și oameni care doresc să trăiască aici!”, a relatat New York Times.

Căderea orașului Herson vine în timp ce armata rusă continuă un atac agresiv asupra unei alte metropole ucrainene majore – Harkov, al doilea oraș ca mărime al țării.

Continuarea atacului ar putea face din Harkov al doilea mare oraș ucrainean care cade în mâinile Rusiei, arată Newsweek.

În mijlocul violenței, primarul din Harkov, Ihor Terekhov, a declarat într-un mesaj video: „Nu ne-am așteptat niciodată să se întâmple acest lucru. Distrugere totală, anihilare, genocid împotriva poporului ucrainean — acest lucru este de neiertat”.

Rușii au continuat să avanseze prin puncte strategice, deși au întâmpinat rezistență puternică din partea luptătorilor ucraineni. În special, îngrijorarea la nivel internațional a crescut după ce armata  a atacat locații potențial dăunătoare mediului, inclusiv instalațiile nucleare ucrainene.

Aceasta include centrala nucleară Zaporizhzhia. Centrala – cea mai mare din Europa și printre primele 10 cele mai mari din lume – este în prezent înconjurată de forțele ruse.