Atac rusesc la granița României. RO-Alert în Tulcea după ce o dronă a căzut la Grindu. MApN nu a putut ridica avioanele de război din cauza vremii
Noapte de foc la granița României, după un nou val de atacuri aeriene lansate de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. S-a dat alarma în localitatea tulceană Grindu după ce radarele românești au detectat „un vehicul aerian” căzut la aproximativ 5 kilometri sud de frontieră.
Rusia a lansat, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2025, noi atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, la mică distanță de granița cu România.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, radarele românești au detectat „prezența unor grupuri de drone în zona adiacentă spațiului aerian național”, fapt care a determinat activarea preventivă a sistemelor de apărare antiaeriană, scrie Mediafax.
Condițiile meteo dificile din sud-estul țării au împiedicat decolarea aeronavelor din serviciul de Poliție Aeriană, însă autoritățile au rămas în alertă pe tot parcursul nopții.
„La ora 01.07, a fost emis un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea. A fost înregistrat un număr mare de explozii pe partea ucraineană a Dunării, în zona portului Izmail”, se arată în comunicatul transmis de MApN.
Dronă rusească căzută la Grindu
La scurt timp, mai exact la ora 01.09, ministerul a fost informat despre „impactul cu solul al unui vehicul aerian, în zona Grindu, la aproximativ 5 kilometri sud de frontieră”.
Echipaje militare s-au deplasat imediat la fața locului și au identificat „posibile fragmente de dronă”. Zona a fost securizată, urmând ca cercetările să fie efectuate în primele ore ale dimineții.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a confirmat că mesajul RO-Alert a fost emis în urma informărilor primite de la Statul Major al Forțelor Aeriene, avertizând populația asupra riscului de cădere a unor obiecte din spațiul aerian. Mesajul a fost valabil timp de 90 de minute, timp în care locuitorii au fost sfătuiți să se adăpostească și să evite deplasările în aer liber.
„La ora 01.08, dispeceratul ISU Tulcea a fost anunțat prin apel la 112 că în apropiere de localitatea Grindu este posibil ca un obiect din spațiul aerian să fi căzut. Un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Măcin s-a deplasat imediat la fața locului. Ajunși la coordonatele primite, pompierii tulceni au constatat că, în urma impactului cu solul, nu s-a produs niciun incendiu. La fața locului se aflau deja forțe din cadrul MApN care au delimitat zona și s-au asigurat că nu există alte pericole”, a precizat ISU „Delta” Tulcea.