VIDEO | Klaus Iohannis: Se impune creșterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2% la 2,5%

Publicat: 01 03. 2022, 15:12
Actualizat: 01 03. 2022, 16:01
Sursa foto: Captură YouTube

Klaus Iohannis a anunțat, marți, în contextul crizei din Ucraina, că se impune ca România să crească bugetul alocat Apărării de la 2% la 2,5% din PIB. În plus, el a mai spus că este necesară realizarea independenței energetice a României, prin dezvoltarea energiei regenerabile și nucleare civile.

„Consider că prezenta criză arată că, din punct de vedere strategic, sunt necesare noi acțiuni consolidate ale României pe cel puțin două dimensiuni. Am definit astfel două obiective strategice:

În primul rând, creșterea capacității de apărare a statului român. În acest sens, consider că se impune creșterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2%, cât este în momentul de față, la 2,5%.

În al doilea rând, se impune realizarea independenței energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiei regenerabile și nucleare civile.

Sigur, pentru îndeplinirea acestor obiective strategice, vor fi necesare decizii politice și trebuie puse în aplicare planuri de acțiune concrete la nivelul instituțiilor competente”, a spus președintele României.

În cadrul aceluiași discurs, Klaus Iohannis a vorbit despre măsurile stabilite, marți în ședința de CSAT.

„În primul rând, am decis să intensificăm la nivel bilateral și aliat demersurile pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic în perioada imediat următoare, prin dislocarea de forțe aliate și prin constituirea accelerată a Grupului de Luptă din România.

În contextul general produs de efectele situației de securitate regională este necesară susținerea pe diverse dimensiuni a Republicii Moldova, care se confruntă cu un val crescut de refugiați și posibil și cu alte dificultăți. În acest sens, în ședința CSAT, am decis o serie de măsuri de sprijin.

În ceea ce privește contribuția României la efortul comunității internaționale de sprijinire a Ucrainei, am decis astăzi înființarea pe teritoriul țării noastre a unei facilități logistice, un așa-numit hub, un centru, care să permită colectarea și transportul donațiilor internaționale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina și către ucraineni.

Totodată, am hotărât intensificarea măsurilor pentru a ajuta refugiații din Ucraina și a gestiona integrat un aflux masiv de persoane care intră pe teritoriul țării noastre”, a mai spus Klaus Iohannis.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul