Cum a scos Ucraina din luptă 17.000 de luptători ruși fără să tragă un singur glonț

Publicat: 02 11. 2023, 15:18
Actualizat: 02 11. 2023, 16:21
Sursa foto: Profimedia Images

La aproape doi ani de când Rusia a atacat Ucraina, sute de mii de luptători și-au pierdut viața sau au fost răniți, de ambele părți. Pierderile invadatorilor sunt mult mai mari decât cele ale apărătorilor, potrivit mai multor surse independente.

Însă ucrainenii nu au folosit doar arme pentru a „elimina” luptători ruși. US Army Special Operations Command a transmis că operațiunile de informare desfășurate de Kiev au convins 17.000 de soldați ai Rusiei să dezerteze și să nu mai lupte în Ucraina, transmite Business Insider. O parte au întors armele împotriva propriei țări.

Citește și: VIDEO | „Frankentank” există în Ucraina. Cum au ajuns 3 militari ucraineni să lupte într-un tanc ÎNCROPIT din 3 modele diferite

Mijloacele de comunicare moderne au ușurat sarcina ucrainenilor care se ocupă cu aceste operațiuni. Ucraina a colectat informații de pe rețelele de socializare despre adversari și le-a folosit pentru a submina moralul rușilor.

„Războinicii” din spatele tastaturii, foarte importanți

Încă de la începutul conflictului, Ucraina a câștigat detașat bătăliile date pe internet. Ucrainenii au lansat chiar melodii virale, precum cea dedicată dronei Bayraktar TB2, care în primele săptămâni de război le-a provocat pierderi semnificative invadatorilor.

Mai mult, pe YouTube au apărut creatori populari de conținut proveniți din rândurile militarilor, precum Operator Starsky, care țin publicul la curent cu ceea se întâmplă pe front.

Totodată, pe platforma Reddit există o comunitate internațională populară, r/Ukraine, care îi ține pe oameni la curent cu știrile despre conflict, intermediază donații directe către unități militare ucrainene și organizează evenimente precum unele de creație de artă care susține cauza Ucrainei.

De cealaltă parte, nici rușii nu stau degeaba și investesc mult în propaganda online. Președintele Microsoft, Brad Smith, a declarat că agenți ruși încearcă să „penetreze” inclusiv comunități online de gaming, în special cele dedicate unor titluri populare, precum Minecraft.

Mai mult publicațiile din Rusia au primit un ghid în care au fost instruite cum trebuie să prezinte „operațiunea militară specială” din Ucraina.

Eforturile Moscovei dau, de asemenea, roade. De la începutul războiului, peste 6.200 de bărbați ucraineni care pot fi încorporați au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal granițele spre cu vecine.

Sursa foto: Profimedia Images