Noi explozii puternice lângă Kiev

Publicat: 28 02. 2022, 21:22
O nouă explozie lângă gara din Kiev / Sursă Foto: Captură

Mai multe detonări de bombe s-au auzit în jurul orei 18:40 (ora locală) luni, spre est de centrul orașului Kiev.

Potrivit CNN, exploziile care au avut loc luni seară au fost cele mai mari de la începutul acestei săptămâni.

Sursa citată mai scrie că exploziile au fost urmate de sirene care au sunat mai mult timp în capitala Ucrainei.

Grupul Wagner, trimis la Kiev pentru a-l asasina pe Volodimir Zelenski

Peste 400 de mercenari ruși din Grupul Wagner operează la Kiev și au primit ordine de la Kremlin să-l asasineze pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Informațiile au fost publicate de The Times, care susține că mercenarii au și misiunea de a pregăti terenul pentru ca forțele armate ruse să preia controlul asupra capitalei ucrainene.

Gruparea Wagner, o miliție privată condusă de unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Rusiei, Vladimir Putin, a trimis acum câteva săptămâni mercenari staționați în Africa spre Ucraina.

Informațiile despre această misiune au ajuns la Guvernul ucrainean sâmbătă dimineața și, câteva ore mai târziu, Kievul a declarat stare de asediu în capitală, pentru a respinge forțele ruse care încearcă să ocupe orașul.

O sursă apropiată de activitățile grupului a confirmat că între 2.000 și 4.000 de mercenari au ajuns în Ucraina în ianuarie. Unii au fost dislocați în regiunile Donețk și Lugansk. Alți 400 au intrat din Belarus și au făcut drum spre capitala Kiev, notează sursa citată.

Mercenarilor li s-a spus că Putin dorește o scurtă pauză pentru a arăta că negociază cu Zelenski, dar acestora li s-ar fi spus că nu se va ajunge la nicio înțelegere, potrivit unei surse apropiate de membri de rang înalt din gruparea Wagner.

Zelenski a acceptat duminică să trimită o delegație pentru a discuta cu reprezentanți ai Rusiei, la Gomel, în Belarus, dar și-a exprimat scepticismul cu privire la seriozitatea Moscovei.

Mercenarii așteaptă un semnal de la Kremlin și li s-au promis sume consistente de bani pentru acțiunile lor.