RĂZBOI în Ucraina, ziua 747. Rusia a lansat zeci de drone iraniene în sudul și centrul Ucrainei. Kievul respinge propunerea Papei Francisc

Publicat: 11 03. 2024, 09:24
Actualizat: 11 03. 2024, 15:11
Fotografie cu caracter ilustrativ

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a ajuns luni în ziua cu numărul 747, iar GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara vecină.

Trei persoane au fost ucise în atacurile rusești cu rachete și drone asupra regiunii Donețk, din estul Ucrainei, în timp ce cel puțin 12  persoane au fost rănite într-un atac cu rachete la primele ore ale dimineții de duminică în orașul Myrnohrad, la aproximativ 40 de kilometri de linia frontului din Donețk.

UPDATE: Rusia produce de trei ori mai mult armament decât produce Occidentul pentru Ucraina

Rusia pare că produce de aproape trei ori mai multe muniții de artilerie decât SUA și Europa, un avantaj extrem de important înaintea unei eventuale noi ofensive pe care Moscova o plănuiește în Ucraina.

Rusia produce aproximativ 250.000 de muniții de artilerie pe lună, sau aproximativ 3 milioane pe an, potrivit estimărilor serviciilor de informații din cadrul NATO.

Informațiile sunt confirmate și de surse apropiate de eforturile statelor occidentale de a înarma Ucraina.

Colectiv, SUA și Europa au capacitatea de a genera doar aproximativ 1,2 milioane de elemente de muniție anual pentru a le trimite Kievului, a declarat pentru CNN un înalt oficial european din domeniul securității. Citește mai mult…


Principalele evenimente din Ucraina

Kievul a anunțat că Rusia a lansat 39 de drone de atac Shahed, de fabricație iraniană, în regiunile centrale și sudice ale Ucrainei, inclusiv în regiunea Kiev.

Forțele aeriene au transmis că au reușit să doboare 35 dintre acestea, în zece regiuni ale țării, arată Al Jazeera.

Aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg a fost închis pentru scurt timp după ce o dronă ucraineană a fost detectată în regiunea vecină, Leningrad. Ministerul rus al Apărării a anunțat că drona a fost doborâtă. Nu au fost raportate pagube sau victime.

În plan diplomatic, Ucraina a respins apelul Papei Francisc de a „ridica steagul alb” și de a purta negocieri cu Rusia, spunând că Kievul „nu se va preda niciodată”.

„Steagul nostru este unul galben și albastru. Acesta este steagul sub care trăim, murim și biruim. Nu vom ridica niciodată alte steaguri”, a scris ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, pe rețelele de socializare.

Între timp, un tribunal din Moscova a condamnat un student de la Universitatea de Stat din Moscova la 10 zile de închisoare după ce și-a redenumit rețeaua WiFi „Slava Ukrainia” (Glorie Ucrainei). Curtea l-a găsit vinovat de „afișare publică a simbolurilor naziste… sau simboluri ale organizațiilor extremiste”, mai notează sursa citată.

Sursa foto: Profimedia