Războiul din UCRAINA, ziua 1068. Putin refuză să ia parte la negocieri/Ucrainenii anunță că au pierdut numeroase tancuri de fabricație americană
Rusia a lansat peste 1.250 de bombe și 750 de drone asupra Ucrainei în prima săptămână de mandat a lui Trump. Între timp, dictatorul rus Vladimir Putin a declarat pentru presa de stată, că „este puțin probabil” ca Rusia să ia parte la negocieri de pace în viitorul apropiat.
Din proiectul de lege de 61 de miliarde de dolari care a fost aprobat în aprilie de Congresul SUA, 10 miliarde de dolari au fost furnizate Kievului, în echipamente militare din stocurile existente. Aproape 3,8 miliarde de dolari au rămas necheltuite și sunt la dispoziția lui Trump, potrivit Kyiv Independent.
Trump intenționează să cumpere arme americane din activele înghețate ale Rusiei și să le furnizeze Ucrainei. Între timp, ucrainenii au anunțat că au pierdut 19 din cele 31 de tancuri Abrams donate de SUA din toamna anului 2023.
Ucrainenii au pierdut peste 1.000 de tancuri (din care peste 700 complet distruse): 58 de tancuri germane de tip Leopard 1 și 2, două tancuri britanice Challenger și 19 Abrams care au fost distruse , avariate sau capturate. Comparativ, rușii au pierdut peste 3.700 de tancuri, din care peste 2.600 au fost complet distruse (peste 120 de tancuri T-90 M). Unele tancuri Abrams avariate și capturate de ruși au devenit exponate publice la Sankt Petersburg.
Sursa Foto: Profimedia
Citește și: RĂZBOI în Ucraina, ziua 1066. Explozii puternice la Kiev/Trump anunță că vrea să se vadă cu Putin