Volodimir Zelenski: Aproximativ 1.300 de soldați ucraineni, uciși de la începutul invaziei. Rusia a suferit pierderi fără precedent

Publicat: 12 03. 2022, 19:34
Sursa foto: Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă, într-o conferință de presă la Kiev, că aproximativ 1.300 de soldați ucraineni au fost uciși în primele 17 zile ale invaziei rusești.

Surse occidentale au estimat vineri că aproximativ 6.000 de soldați ruși au fost de asemenea uciși în această perioadă, scrie BBC. Pe de altă parte, Ucraina susţine că armata rusă a pierdut 360 de tancuri, 1.200 de vehicule blindate, 60 de avioane de avioane de război şi 80 de elicoptere, dar aceste informaţii nu au putut fi verificate independent. Totuşi, notează dpa, şi surse din cadrul serviciilor occidentale au vorbit despre pierderi grele ale Rusiei.

Președintele ucrainean a declarat reporterilor că orice negocieri cu Rusia nu pot începe înainte de convenirea unui acord de încetare a focului între Kiev și forțele Moscovei.

„Diplomații noștri lucrează și au discutat despre unele puncte ale unei posibile agende între noi și Federația Rusă. Vreau ca acest lucru să se materializeze și procesul de încheiere a războiului, procesul de pace 100% ar trebui să înceapă cu încetarea focului”, spune Zelenski.

Liderul ucrainean se declară deschis discuțiilor cu președintele rus Vladimir Putin și adaugă că a discutat cu premierul israelian Naftali Bennett despre posibilitatea ca negocierile să aibă loc la Ierusalim.

Armata rusă se confruntă în urma invadării Ucrainei cu pierderi pe care nu le-a mai suferit niciodată în timpul unei ofensive, susţine preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Agerpres, conform dpa.

„Este cel mai mare pas înapoi pentru armata rusă de decenii. Nicăieri în altă parte nu au pierdut atât de multe în atât de puţine zile. Forţele noastre fac totul pentru a pune capăt oricărui interes pe care duşmanul îl are pentru a continua acest război. Pierderile ruşilor sunt colosale”, a declarat el într-o înregistrare de pe Telegram.

 

Zelenski susţine că uneori trupele ruse au renunţat în masă la război şi că în anumite cazuri mai multe escadroane colaborează pentru a încerca să scape înapoi în Rusia. „Acesta este războiul nostru. Acesta un război pentru independenţa noastră”, a mai spus el.

Mai târziu, Zelenski a spus, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti străini, că 1.300 de soldaţi ucraineni au murit de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.