Pantofi din piele de elefant și de rechin pentru bogații Europei, făcuți de un român – MAGAZINUL ÎN CARE LUCIAN BUTE A LĂSAT APROAPE 6.000 DE EURO – GALERIE FOTO

Pantofii din piele de aligator la 3.000 de euro i-au înnebunit pe unul dintre românii foarte bogați. I-a cumpărat pe loc.

Pantofii din piele de aligator la 3.000 de euro i-au înnebunitpe unul dintre românii foarte bogați. I-a cumpărat pe loc. Dar astae nimic – un om de afaceri, tot român, a cumpărat 17 perechidintr-o lovitură: unii din piele de pisică de mare, alții din struțși din picior de struț, alții din rechin, din crocodil sau dinpiton, făcuți manual, pe comandă, exact pe piciorul lui, după probeși probe. Apoi, la a doua sesiune de cumpărături, a mai luat încăopt perechi. 1.600 de euro au costat ghetele, 1.500 de euro opereche de pantofi. O nimica toată dacă-ți imaginezi cam cât o fidat pe iahturi, proprietate personală. Un mare avocat s-a întorsacasă cu șapte perechi.

Într-un an și ceva, de când Maftei Alexandru și-a deschismagazin de pantofi de lux în București, a avut șase clienți mari.Dar, cu așa de puțini clienți, a câștigat cât ar câștiga unpantofar mai bunicel vânzând pentru sute și sute de oameni. Lamagazinul său din Viena a încălțat mii de domni austrieci și deprin toată Europa – politicieni, diplomați, magistrați, vedete.Pentru austrieci, pantofii nu costă exorbitant, căci au exactaceleași prețuri ca cei din România. Săptămâna trecută a fost șiLucian Bute la probă. Și-a comandat pantofi și ghete din piele depisică de mare roșie și de struț. Cu totul, a lăsat în jur de 6.000de euro, pe cele cinci perechi de încălțări.

Când intră în magazinul din Piața Operei, oamenii obișnuițirămân muți în fața pantofilor cu solzi. N-au mai văzut niciodatăașa ceva. Întreabă cât costă și li se spune cel mai mic preț: 700de euro, pantofii pe comandă din piele de vițel. „7 milioaneee, așade mult? Da’ ce au, aur pe ei?”, zic oamenii. „Nu, nu! Nu 700 deron, ci de euro”, li se răspunde. De fiecare dată se întâmplă lafel: omul iese repede îngânând un „Doamne, ferește!”.

Pantofi dintr-o piele de iguană și de crocodil care arfi aparținut lui Ceaușescu

De pe raftul micului magazin, pantofii din pisică de marestrălucesc de zici că sunt poleiți cu diamante. „Datorită faptuluică pielea este încrustată, în mod natural, cu un fel de pietricele.Pielea provine din Thailanda și, pentru a căpăta culoarea roșie, afost perfect tratată și tăbăcită”, ne spune Radu Morariu, managerulbuticului și nepot al lui Alexandru Maftei. El nu mai vine prinRomânia, nu-l mai interesează, așa că l-a lăsat pe Radu să-iîngrijească afacerea.

„Hai să vă arăt ceva”, ne zice nepotul. Îi strălucesc ochii cânddeschide sertarul cu piei moi, exotice. „Asta este piele de focă,asta de iguană, iar cealaltă e piele de cal”. Treci mâna pestepielea de focă – e moale ca un obraz de bebeluș. Oare prin ce capătal lumii o fi umblat foca asta înainte să ajungă marfă pentrupantofi? „Am aici piele de iguană și de crocodil care au aparținutlui Ceaușescu. La pantofii de aligator oferim documentesuplimentare, căci la vamă este posibil să ai necazuri cualigatorul. Iar iguana fiind protejată, acești pantofi din piele deiguană pur și simplu nu au valoare. Cum vi se pare această curea?Este din piele de pe spinarea crocodilului”, zice Radu.

Românul Maftei, în enciclopedia celor mai buni creatori depantofi la comandă

Și el știe să facă pantofi – cu aer de cunoscător ne vorbeștedespre cea mai bună cusătură a unei adevărate perechi de încălțări,despre locul cleiului de porumb în geometria pantofului, despre cumse face o talpă bună din pielea tăbăcită și răstăbăcită a spinăriide vacă și despre cum se obține meșina perfectă. Și apoi, mai spunepovești întregi despre bombeurile pantofului și despre ștaifuri.Când vine vorba despre rama de pantof rezistentă, și aici e oîntreagă filosofie…

La Maftei, după ce clientul din București dă comanda și i se iaumăsurile, acestea merg la atelierul din Viena, unde se facecalapodul. În scurt timp, calapodul ajunge înapoi în România și semai iau măsurile clientului încă o dată. Pantoful final se face laatelierul de la Piatra Neamț. Crearea unei perechi de încălțări dela cap la coadă durează între trei și șase săptămâni.

Nu au nimic din plastic, nimic din fier. Maftei Alexandru a fostinclus într-una dintre marile enciclopedii ale creatorilor depantofi la comandă, din întreaga lume.

Cum au rezistat neatinși pantofii lui Maftei pe vremeacomuniștilor

Povestea pantofilor excentrici începe acum aproape 60 de ani, cândșcolarul Maftei începuse să facă afaceri în pauza mare: dădea ouăla cooperativă pe bomboane, iar bomboanele le vindea colegilor lașcoală, la preț dublu decât ar fi costat în magazin. Pe la 14 anideja știa să confecționeze pantofi iar pe la 22, după ce s-a întorsdin armată, și-a deschis un fel de secție de pantofi pe comandă devreo 40 de oameni. Ca să-l lase comuniștii să-și vadă de treabă,făcea pantofi și vedetelor locale de partid, ne povestește nepotulRadu.

„Lucra și pentru șeful de post, de pildă, și pentru oameniiînsărcinați cu supravegherea celorlalți, ca să fie lăsat în pace.În realitate, nu era cu nici unul, doar că trebuia să se strecoare.Și a rezistat așa, căci într-o vreme își luase un Mercedes scump,de care numai oamenii foarte importanți ai zonei mai aveau. Bachiar avea și șoferul său, iar toate astea erau o mare îndrăznealădin partea lui. Securiștii nici măcar nu-l opreau pe stradă să-lîntrebe ce e cu mașina aceea, căci probabil nici nu le-a trecut lorprin cap că un om obișnuit și-a putut cumpăra așa ceva”, nepovestește nepotul. Tânărul Maftei avea tot ce-și putea dori, darnu se simțea liber. Așa că, exact cu un an înainte de Revoluție, aplecat în Austria.

Angajat în Viena, căci lucra de patru ori mai repede decâtașii pantofari de acolo

A făcut de toate la început, inclusiv muncă pe șantier, până când,într-o zi, la Viena, marele Scheer, creator de pantofi celebru înAustria și în Europa, i-a propus să lucreze pentru el. „Scheer îlvedea în fiecare zi cum se oprea în vitrină să privească pantofii.Unchiul meu nu știa prea bine germană, dar s-au înțeles prin semne,iar Scheer l-a luat la el, de probă la început. Într-o săptămână,unchiul meu a reușit să-l uimească fiindcă lucra de patru ori mairepede decât meseriașii lui”, zice Radu.

În cinci ani, cât a stat la atelierul lui Scheer, românul aînvățat toate subtilitățile pantofilor de domni, pe care în Românianu avea de unde le învăța, să fi vrut. Dar Scheer, mare bogătaș,era un Hagi Tudose austriac: număra biscuiții rămași la cină, săștie exact pe câți se bazează a doua zi, la micul dejun, nepovestește nepotul Radu.

Unchiul a plecat de acolo și și-a deschis propriul magazin. Acumare două la Viena, cinci în Germania, unul în București, plusatelierul din Piatra-Neamț. Nu are de gând să revină în țară; seînvârte printre marii domni de prin Europa și cu toate astea, dacăîl auzi vorbind, e limpede că încă păstrează în cuvinte adevăratullui accent moldovenesc.

Inchide