Au fost descoperite modificările genetice care conduc la rezistența la antibiotice

Publicat: 11 08. 2014, 21:51

Rezultatele acestei tehnici ar putea fi folosite în clinici în următorii zece ani pentru a decide care sunt cele mai eficiente tratamente pentru boli precum pneumonia și meningita, conform unui comunicat publicat pe site-ul Institutului Sanger din Marea Britanie, care a realizat studiul, scrie Agerpres.

Oamenii de știință au analizat genomul a Streptococcus pneumoniae, o specie de bacterii care provoacă 1,6 milioane de decese în întreaga lume în fiecare an. În cea mai detaliată cercetare de acest tip, echipa a folosit un studiu de asociere pangenomică (GWAS) pentru a localiza orice modificări în codul ADN al bacteriei care să îi permită să se sustragă tratamentului antibiotic.

În timp ce GWAS a fost folosit timp de un deceniu pentru a identifica funcția genei la om, s-a considerat imposibil până acum de a folosi tehnica pe ADN-ul unei bacterii.

„Pentru prima dată, suntem capabili să vedem, la scară largă, variante de cauzalitate care permit unor bacterii cum este Streptococcus pneumoniae să reziste eforturilor noastre de a o trata și controla. Acest lucru poate ajuta la dezvoltarea unor strategii mai eficiente de tratament în viitorul apropiat, declară Claire Chewapreecha, principalul autor al studiului.

Descoperirea tuturor diferențelor care subliniază rezistența va fi esențială pentru utilizarea viitoare a secvențierii genomului pentru a prezice sensibilitatea la antibiotice în microbiologia clinică, subliniază cercetătoarea.