Câtă cafea putem bea zilnic fără să ne punem în pericol sănătatea

Publicat: 02 08. 2012, 15:00
Actualizat: 05 07. 2016, 19:59

Cafeaua este recunoscută pentru efectele sale benefice asupra organismului, printre care se numără îmbunătățirea performanțelor fizice și mentale, dar o cantitate prea mare băută pe zi poate avea efecte negative, printre care se numără și afecțiunile cardiace.

Medicii nutriționiști spun că acestă băutură face parte dintr-un stil de viață echilibrat, atât timp cât o bem în cantități moderate. Specialiștii spun că important este să evaluăm și conținutul de cafeină  pentru a vedea care este cantitatea totală consumată pe parcusul unei zile și a ne asigura că avem un consum moderat de cafea în fiecare zi. Studiile menționate de Nescafe arată că aproximativ 300 miligrame de cafeină pe zi reprezintă o cantitate sigură pentru o persoană adultă cu o stare de sănătate bună.

Pentru a calcula totalul de cafeină, trebuie să luăm în considerare cantitatea aproximativă din fiecare cană de cafea. Aceasta variază destul de mult în funcție de rețeta fiecărui tip de cafea, de originile cafelei, precum și de tipul de cafea consumată. De exemplu, la o cană de 150 ml cafeaua solubilă va conține aproximativ 60 mg de cafeină, iar cana de cafea măcinată aproximativ 85 mg de cafeină.

Important este să ne preparăm corect cafeaua și să nu adăugăm mai multă cafea decât este necesar pentru a avea efecte benefice asupra organismului. Astfel, pentru o cană de cafea solubilă se adaugă doar două lingurițe de cafea solubilă pură la 150 ml apă.

Potrivit nutriționiștilor, cafeina are asupra organismului uman un efect excitant moderat, care poate îmbunătăți timpul nostru de reacție la orice stimul, ne tonifică organismul, poate îmbunătăți capacitatea de concentare și reduce starea de oboseală. Imediat după consumare, cafeina va fi absorbită rapid de organismul nostru.

În funcție de metabolismul și organismul fiecăruia, persoanele au o sensibilitate diferită la cafeină, însă un consum moderat de cafeină și implicit de cafea va avea efecte benefice asupra organismului. Cafeaua solubilă 100% naturală este parte a unui stil de viață echilibrat ce include exerciții fizice regulate și o alimentație diversificată.