Cea mai dură lege anti-fumat din lume va fi ABROGATĂ marți / Guvernul promite „un pachet de măsuri” care vor ajuta oamenii să renunțe la acest viciu

Publicat: 27 02. 2024, 09:57
Actualizat: 27 02. 2024, 10:00
Foto caracter ilustrativ

Noua Zeelandă va abroga, marți, legea prin care interzice vânzările de tutun pentru persoanele născute după anul 2009. Măsura este criticată de cercetătorii și militanții anti-fumat care au avertizat asupra riscului ca oamenii să moară din cauza acestui viciu.

Cea mai dură lege anti-fumat din lume ar fi urmat să intre în vigoare în luna iulie. Actul normativ prevedea interzicerea vânzării de tutun tuturor persoanelor născute după data de 1 ianuarie 2009 și ar fi redus numărul comercianților cu amănuntul de tutun cu peste 90%.

Noul guvern de coaliție – ales în octombrie – a confirmat că abrogarea va avea loc marți în regim de urgență, ceea ce permite renunțarea la dezbateri publice pe marginea acestui subiect, în conformitate cu planurile anunțate anterior, conform Reuters.

Reacția Guvernului

Ministrul asociat al Sănătății, Casey Costello, a declarat că guvernul de coaliție s-a angajat să reducă fumatul, dar a adoptat o abordare de reglementare diferită pentru a descuraja acest obicei și a reduce efectele negative pe care le provoacă.

„În curând voi lua un pachet de măsuri pentru a crește instrumentele disponibile pentru a ajuta oamenii să renunțe la fumat”, a spus Costello, adăugând că reglementările privind vapingul vor fi, de asemenea, înăsprite pentru a descuraja tinerii.

Decizia, puternic criticată pentru impactul său asupra sănătății în Noua Zeelandă, a atras, de asemenea, proteste din cauza temerilor că ar putea avea un impact mai mare asupra populațiilor Maori și Pasifika, grupuri cu rate mai mari de fumat.

Abrogarea legii vine în contextul în care există dovezi solide cu privire la efectele nocive ale fumatului, ceea ce va duce la inechități în materie de sănătate, a spus cercetătoarea de la Universitatea Otago, Janet Hoek.

„Studiile clinice la scară largă arată că legislația ar fi crescut rapid ratele de renunțare la fumat în rândul fumătorilor și ar fi făcut mult mai dificil pentru tineri să se apuce de fumat”, a spus Hoek, co-director al unui grup care studiază modalități de reducere a fumatului.