Concluzia tranșantă a unui studiu derulat vreme de 20 de ani: ce se întâmplă dacă bei două cești de cafea în plus pe zi

Publicat: 21 02. 2016, 15:19
Actualizat: 05 07. 2016, 22:41

Dacă bem două cești de cafea în plus pe zi, față de doza obișnuită, putem reduce cu până la 44% riscul de apariție a cirozei hepatice provocată de consumul excesiv de alcool. Cercetătorii au analizat cinci studii care surprind relația dintre consumul de cafea și riscul dezvoltării acestei afecțiuni severe a ficatului. 

Studiul a adunat peste 430.000 de participanți, iar durata cercetărilor a variat de la persoană la persoană, ajungând până la 20 de ani. În opt din cele nouă studii analizate, oamenii de știință au observat că creșterea consumului de cafea cu două cești pe zi era asociată cu o reducere semnificativă a riscului de dezvoltare a cirozei. 

Unul dintre medicii care au condus cercetările a explicat, pentru CNN, că echipa sa a combinat datele din cele nouă studii analizate pentru a obține un rezultat cât mai concludent în ceea ce privește relația dintre consumul de cafea și îmbolnăvirea ficatului.  

Ei eu descoperit că riscul apariției cirozei scădea, atunci când cantitatea de cafea consumată creștea.

„De exemplu, comparativ cu nicio ceașcă de cafea pe zi, o ceașcă băută este asociată cu scăderea de până la 25% a riscului de dezvoltare a cirozei, în timp ce patru cești de cafea pe zi pot diminua acest risc cu până la 65%. Bineințeles, există o limită dincolo de care creșterea dozei de cafea nu mai aduce niciun beneficiu”, a explicat medicul Oliver Kennedy.

Totuși, chiar dacă ajută la diminuarea riscului de îmbolnăvire a ficatului, cafeaua nu elimină toate efectele negative pe care consumul excesiv de alcool le are asupra organismului.  

Ciroza este o afecțiune a ficatului care se traduce prin înlocuirea țesutului sănătos cu un țesut care nu mai permite circulația sângelui. Cauzele cele mai cunoscute care duc la apariția cirozei sunt hepatita cronică, alcoolul în exces, deficiențele sistemului imunitar, obezitatea și diabetul. De cele mai multe ori, ciroza este fatală. 

Beneficiile consumului de cafea pentru sănătatea ficatului sunt susținute și de alți medici, care spun, totuși, că este nevoie de analize riguroase de laborator, pentru a afirma 100% acest lucru. 

„Problema este că mulți practicieni nu vor să accepte acest lucru, pentru că nu i-au fost alocate niște baze fiziologice și biochimice și pentru că, spun ei, este nevoie de o abordare experiementală. Până în prezent, studiile în această direcție se bazează pe informații furnizate de pacienți”, a explicat medicul Hillel Tobias. 

Tobias a completat spunând că este posibil ca unele erori să apară din cauza gradului ridicat de subiectivitate al celor implicați în studiile respective. 

Viziunea lui Tobias este susținută și de Oliver Kennedy: „Știm că trebuie făcute experimente de laborator, similare celor pe care le facem atunci când vrem să obținem autorizația pentru un produs farmaceutic, astfel încât medicii și specialiștii în sănătate să poată lansa recomandări specifice”. 

Este foarte important să reținem că îmbolnăvirea ficatului din cauza consumului de alcool diferă de la persoană la persoană. De exemplu, potrivit medicilor, femeile metabolizează alcoolul mai greu decât bărbații. De asemenea, menținerea unui stil de viață sănătos, cu o alimentație corectă atât în ceea ce privește mâncarea, cât și în ceea ce privește băutura, poate preveni unele forme ale cirozei. 

It’s important to also keep in mind that the amount of alcohol-related liver damage varies from person to person, Tobias explained. For example, women can’t metabolize alcohol as quickly as men. Maintaining healthy eating and drinking habits is a good way to prevent some cases of cirrhosis, according to Tobias.