Elvețienii au inventat pacemaker-ul fără baterii

Publicat: 01 09. 2014, 16:56
Actualizat: 01 02. 2019, 15:11

Stimulatoarele cardiace actuale (pacemakere, n.r.), care ajută inima să bată într-un ritm controlat, sunt dispozitive indispensabile pentru mulți pacienți cu probleme cardiace, oferindu-le șansa unei vieți normale, dar nevoia unei baterii pentru funcționare constituie un factor limitator, înlocuirea acestora făcându-se prin intervenție chirurgicală.

Cercetătorii conduși de Adrian Zurbuchen, de la Univesitatea din Berna, Elveția, încearcă să găsească o rezolvare pentru această problemă folosind un dispozitiv care utilizează mecanismul de întoarcere automată inventat pentru ceasurile de mână de elvețianul Abraham-Louis Perrelet în 1777.

La fel cum un ceas automat se întoarce când se mișcă încheietura mâinii, noul pacemaker produce energia electrică de care are nevoie folosind mișcările mușchiului inimii. Pentru a realiza acest lucru, stimulatorul este atașat direct pe cord.

Prototipul a fost testat deocamdată doar pe porci, potrivit declarațiilor făcute duminică de Zurbuchen, la întâlnirea anuală a Societății Europene de Cardiologie, care are loc în această perioadă în Barcelona, Spania. Contracțiile inimii porcilor au fost controlate cu succes, la un ritm de 130 de bătăi pe minut.

„Acesta este un studiu de fezabilitate. Am arătat că este posibil să reglăm ritmul cardiac folosind energia produsă de propria mișcare”, a declarat Adrian Zurbuchen.

Cercetarea este încă într-un stadiu incipient și, deocadată, nu există un plan clar pentru testarea pe pacienți umani. Cercetătorul a precizat că nu a discutat despre acest dispozitiv cu potențiali parteneri din industria medicală, dar a spus că „este probabil o idee bună să caute” susținători.

Alți cercetători au căutat metode de a alimenta pacemakerele cu energie transmițând curentul electric de la o sursă externă, prin corpul uman, dar ideea de a folosi un mecanism de ceas este inovatoare.

Ceasurile automate funcționează pentru că au o piesă cu centrul de greutate excentric, care pivotează când brațul celui care poartă ceasul se mișcă. Această rotație strânge progresiv un arc, care, la rândul său, pune în mișcare mecanismul ceasului. În cazul noului stimulator cardiac, arcul pune în mișcare un micro-generator electric.

Congresul anual al Societății Europene de Cardiologie are loc la Barcelona în perioada 30 august – 3 septembrie.