Lista alimentelor care provoacă oboseală și somnolență

Publicat: 22 08. 2012, 18:54
Actualizat: 22 08. 2012, 18:54

Dormim 7-8 ore pe noapte și cu toate acestea ne simțim în permanență obosiți. Oamenii de știință americani susțin că starea de somnolență poate să fie efectul dietei pe care o urmăm. Aceștia sunt de părere că există o serie de alimente care au un impact negativ asupra performanței de zi cu zi. Savanții au realizat o listă cu alimentele care duc la apariția senzației de oboseală și de somnolență.

Pe primul loc se situează băuturile alcoolice, care provoacă somnolența și împiedică organismul să se relaxeze. Pentru a fi în formă, este indicat să bem alcool în cantități moderate și dacă este posibil nu în fiecare zi.

Dulciurile sunt responsabile de modificările nivelului de glucoză din sânge, care favorizează astfel o stare puternică de oboseală organismului uman. Nutriționiștii spun că acest tip de alimente oferă organismului energie doar pentru o scurtă durată de timp.

Pe locul trei se situează carnea de curcan. Savanții au constatat că proteinele din acest tip de carne provoacă o scădere a eficienței, provocând astfel o stare de relaxare.  

Produsele făinoase, inclusiv pastele din făină albă sunt și ele incluse pe lista alimentelor care provoacă oboseală și somnolență. Potrivit oamenilor de știință, la fel ca și dulciurile, pastele sunt responsabile de salturi ale glucozei în sânge, care provoacă o creștere explozivă de energie, precum și un recul rapid al acesteia.

Clasamentul se încheie cu alimentele prăjite, a căror digestie necesită foarte mult timp în comparație cu alte produse. De asemenea, ele au un efect iritant asupra tractului digestiv, mai arată datele cercetării.