Mitul conform căruia migrenele afectează capacitățile mentale a fost DESFIINȚAT. STUDIU

Publicat: 16 11. 2012, 14:38
Actualizat: 29 07. 2014, 20:38

Femeile care suferă de migrene nu par a prezenta o degradare mai accentuată a capacităților mentale decât celelalte, așa cum se bănuia, arată un studiu publicat de AFP și citat de Agerpres.

Studiul, desfășurat pe 286 bărbați și femei care pe parcursul a nouă ani, a arătat că femeile cu migrene prezentau mai multe pete albe pe creier, puse în evidență cu metode de imagistică prin rezonanță magnetică. „Știam de ceva timp că femeile care suferă de migrene au tendința să aibă aceste schimbări cerebrale. Faptul că nu există niciun indiciu al pierderii capacității cognitive la aceste femei este o veste bună”, spune dr Linda Porter de la Institutul național american pentru tulburări neurologice, care a finanțat studiul.

Cercetări precedente sugeraseră că ar putea exista o legătură între apariția petelor albe (numite științific „hiperintensități ale materiei albe”) și riscul de a dezvolta boli aterosclerotice, accidente vasculare cerebrale și degenerescență mentală. „Acest studiu pare a spune că nu este nevoie de aplicarea unor tratamente mai agresive”, afirmă dr Mark Kruit, neuroradiolog la Universitatea Leyden din Olanda, unul din principalii autori ai studiului apărut în JAMA pe 14 noiembrie.

Studiul a mai relevat că, spre deosebire de femei, bărbații care suferă de migrene nu prezintă mai multe pete albe decât cei de aceeași vârstă care nu au dureri de cap. Măsurătorile standard ale capacităților mentale, ca memoria sau capacitatea de concentrare, nu au pus în evidență pierderi semnificative la persoanele cu migrene care prezintă leziuni cerebrale față de cei care nu suferă de migrene.

Nu se cunoaște originea schimbărilor cerebrale care dau naștere la aceste pete albe evidențiate de RMN, precizează cercetătorii. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a afla dacă leziunile sunt asociate sau nu cu un risc crescut de atac cerebral, apreciază ei.