Schimbare radicală în spitalele din România. Prima strategie pentru calitatea îngrijirii medicale, implementată de ministerul Sănătății
România va avea pentru prima dată o strategie dedicată exclusiv calității îngrijirii medicale și siguranței pacienților. Documentul acoperă perioada 2026–2032 și a fost elaborat cu OMS, Banca Mondială și reprezentanții pacienților, transmite MEDIAFAX.
Pentru prima dată, România va avea o strategie dedicată exclusiv calității îngrijirii medicale și siguranței pacienților, un cadru unitar pentru întreg sistemul de sănătate, anunță Rogobete.
Strategia fost elaborată lucrând împreună, la aceeași masă, cu ANMCS, Banca Mondială, Organizația Mondială a Sănătății, asociațiile profesionale, profesioniști din sănătate, sindicatele și reprezentanții pacienților.
„Trecem de la abordări fragmentate la un sistem coerent. Calitatea va fi urmărită, măsurată și corectată constant, în fiecare spital și serviciu medical.
Este un pas necesar. Investițiile din sănătate sunt la cel mai ridicat nivel de după Revoluție, iar reformele sunt în curs. Diferența reală se vede însă în modul în care este îngrijit pacientul. Aici începe, de fapt, și încrederea. Spun constant că încrederea ne face bine, iar în sănătate ea se construiește din fiecare interacțiune, din fiecare act medical făcut corect, în siguranță și cu responsabilitate. Strategia vizează modul în care este asigurată îngrijirea, siguranța și rezultatele acesteia.”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Ce implică noua strategie din sistemul medical
Strategia este construită pe trei direcții clare:
- creșterea calității îngrijirii și a siguranței pacienților, prin consolidarea responsabilității, a infrastructurii digitale și a deciziilor bazate pe date
- reducerea mortalității și a internărilor evitabile, prin standardizarea practicii clinice, întărirea medicinei primare și controlul infecțiilor
- consolidarea încrederii în sistemul de sănătate, prin implicarea reală a pacienților, transparență și măsurarea experienței acestora.
Pentru prima dată, direcțiile sunt susținute de indicatori clari, instituții responsabile și termene de implementare, susține ministrul, susține ministrul.
„Calitatea nu înseamnă doar un act medical corect într-un moment punctual. Înseamnă continuitate, siguranță și coerență pe tot parcursul pacientului.
Strategia aduce împreună toate nivelurile sistemului, de la politici publice și finanțare până la modul concret în care se lucrează în spitale.
Este un document care reflectă realitatea din sistem și experiența directă a celor care îl susțin zi de zi. Mi-am dorit o strategie simplă, aplicabilă și asumată. Un document care poate fi folosit în fiecare zi în sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete.
FOTO: Mediafax
- Alertă sanitară. Trei cazuri suspecte de malarie la copii, în Iași. Anunțul ministrului Sănătății
- Sănătatea și Educația, din nou sacrificate de dragul Apărării. Cum arată Bugetul României în 2026 pentru domeniile-cheie
- Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune despre coaliția de guvernare că este în „preanestezie”