Spitalele din România au rămas fără MEDICAMENTE. Explicațiile managerilor

Publicat: 12 06. 2023, 11:31
Spitalele din România au rămas fără medicamente. Explicațiile managerilor / Sursa FOTO: edupedu.ro

Sistemul sanitar din România are numeroase probleme și puține soluții la îndemână. Din păcate, factorii de decizie nu reușesc să găsească rezolvare la multele hibe din sistem, iar asta duce la agravarea situației.

În prezent, numeroase unități raportează că au rămas fără medicamentele vitale folosite în mod curent.

Managerii dau vina pe inflație

Dezastrul din sistemul sanitar bate la ușă.

Tot mai multe spitale anunță că au rămas fără medicamente vitale sau consumabile pentru investigațiile medicale.

Managerii, într-o încercare de a de a explica situația, dau vina pe inflație, spunând că este principala cauză pentru problemele cu care se confruntă.

De luni bune, managerii spitalelor din țară au tras un semnal de alarmă cu privire la situația existentă. Ei au susținut că inflația va afecta inclusiv bolnavii avuți în îngrijire.

Din cauza inflației ridicate, rămân tot mai puțini bani pentru tratamente, consumabile sau dispozitive medicale, spun aceștia.

Din câte se pare, situația din sistemul sanitar s-a agravat imediat ce unitățile medicale au fost nevoite, prin Ordonanță de Urgență, să-și reducă toate cheltuielile cu 10%.

„Ordonanța austerității”, cum a fost numită, trebuia să nu includă și Sănătatea, însă lucrurile nu au stat întocmai, arată Antena 3.

În prezent, managerii ajung să se vaite că le rămâne mai puțini bani din cauza inflației, iar primele efecte se văd deja – nu mai sunt medicamente vitale în spitale.

Situația era complicată și înainte de valul de scumpiri. În ultimii 30 de ani, România s-a obișnuit să supraviețuiască, căci asta este exact ce s-a întâmplart. Banii nu au ajuns niciodată, se plâng reprezentanții spitalelor, dar acum situația e chiar disperată.

Managerii atrag atenția și că unitățile primesc bani, o sumă fixă, pe caz rezolvat, dar această sumă nu reflectă cheltuielile reale cu un pacient, în funcție de numărul de zile de spitalizare şi de tratamentele de care are nevoie.