Prima pagină » Actualitate » Două spitale din Iași riscă să rămână fără manageri: într-unul dintre cazuri, demisia este depusă de o săptămână, dar nu poate fi acceptată

Două spitale din Iași riscă să rămână fără manageri: într-unul dintre cazuri, demisia este depusă de o săptămână, dar nu poate fi acceptată

Situație tensionată în două dintre spitalele din Iași care se află în subordinea Consiliului Județean: președintele Consiliului de Administrație de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” a cerut CJ-ului demiterea managerului unității medicale pentru că ar fi descoperit mai multe nereguli, iar managerul de la Maternitatea „Elena Doamna” și-a depus demisia de o săptămână, CJ-ul a fost de acord cu acest lucru, însă nu și Consiliul de Administrație al spitalului.

La Consiliul Județean Iași a fost depusă zilele trecute o adresă prin care Lucian Nedelciuc, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului de Copii, a cerut în scris celor de la CJ desfacerea contractului de muncă al managerului Alina Belu din cauza unor nereguli. „Au fost trei hotărâri ale CA în perioada ianuarie – iunie 2022 pentru care am primit sesizări că nu ar fi fost respectate. În cadrul ședinței de pe 22 septembrie am constatat că avem o problemă, astfel că am făcut cunoscut acest aspect și către CJ. Nu am solicitat demisia în mod expres, dar trebuie să vedem cum facem să funcționăm mai departe pentru că nu este normal ca CA să dispună o măsură, iar aceasta să nu fie dusă la îndeplinire”, a explicat Lucian Nedelciuc.

Care sunt acuzele contra mangerului Spitalului de Copii

Sunt trei situații în care managerul Spitalului de Copii ar fi ignorat hotărârile CA. Prima dintre ele face referire la faptul că managerul Alina Belu a decis concedierea unui medic care i-a fost contracandidat la funcția de manager. Dr. Smaranda Diaconescu, șef al Secției de Gastroenterologie, a fost concediată, însă CA nu a fost de acord cu această decizie. Managerul este acuzat că a ignorat propunerile acestora și a confirmat concedierea, acum spitalul fiind dat în judecată. Al doilea motiv invocat în adresa către CJ este legat de faptul că managerul a transferat un medic dintr-o secție în alta, fără a avea avizul șefului de secție în subordinea căruia se afla medicul. Al treilea motiv este că managerul nu ar fi furnizat informații de interes public către presă. În adresa către CJ, Lucian Nedelciuc preciezază că nerespectarea hotărârilor CA poate duce la desfacerea contractului de muncă al managerului.

Însă președintele CA este singurul care crede asta, fiindcă membrii Consiliului de Administrație spun că decizia nu este una care să îi reprezinte, ci a fost luată „pe persoană fizică”, de către președinte. „Nu a fost o unanimitate privind demisia, aici sunt anumite criterii care trebuie îndeplinite, cum ar fi cele de performanță, și cei de la CJ sunt cei mai îndreptățiți pentru a stabili dacă va fi sau nu înlocuită doamna manager”, a precizat Dănuț Pilă, unul dintre membrii CA.

Reprezentanții CJ spun că au primit adresa și că urmează să fie făcută o evaluare la sediul spitalului pentru a vedea dacă se confirmă cele reclamate. De asemenea, susțin că adresa este susținută și agreată doar de președintele CA, nu și de ceilalți membri. „Se pare că nu este o decizie a întregului CA, însă vom vedea care este situația”, a precizat Marius Sorin Danga, vicepreședintele CJ Iași. Managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria”, Alina Belu, nu a dorit să comenteze situația.

 Managerul de la Elena Doamna vrea să plece, dar nu îl lasă Consiliul de Administrație

O altă situație controversată este la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași unde managerul Gabriel Martinescu și-a depus demisia vinerea trecută, 23 septembrie, Consiliul Județean a acceptat-o, însă nu îi poate desface contractul de muncă fără o validare din partea Consiliului de Administrație al spitalului. Pentru a putea lua act de decizia de demitere, cei de la CJ au nevoie de o propunere similară din partea CA. „Nu putem lua niciun fel de măsuri până CA-ul nu face această propunere. Le-am transmis încă de luni solicitarea de a face această propunere cu celeritate, însă nu am primit niciun răspuns. Legea ne cere să avem această propunere pentru a îndeplini condițiile legale”, a explicat Marius Sorin Dangă, vicepreședintele CJ.

Managerul Maternității „Elena Doamna” din Iași a vrut să demisioneze în urma unei ședințe de Consiliu de Administrație la care s-a discutat despre retrocedarea clădirii spitalului și a spațiilor adiacente către Fundația Caritatea, în urma unei hotărâri judecătorești. Gabriel Martinescu a explicat membrilor CA că a luat decizia făcând o analiză a tuturor evenimentelor care s-au petrecut în ultima perioadă, spunând că „dacă eu sunt cauza tuturor problemelor sunt dispus să îmi dau demisia pentru a debloca situația aceasta”.

Contactat de către „Gândul”, acesta a refuzat să confirme sau să infirme faptul că nu mai vrea să fie manager al unității medicale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Rectificarea bugetară, primul test al viitorului Guvern. Economist: „Soluția va fi să înghețăm investițiile și să reducem cheltuielile”
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Sper să nu mai existe femeie ca tine!” Fiica Maiei Morgenstern, jignită pe Instagram. Ce a revoltat-o și mai tare
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
BREAKING: Ce au descoperit medicii pe trupul Valentinei. Care ar putea fi arma crimei, potrivit raportului medico-legal
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Studiu: Femeile resimt mai multă durere decât bărbații
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!