STUDIU. Ce efect are mâncarea de tip fast-food asupra stării de spirit

Publicat: 21 07. 2012, 15:35
Actualizat: 22 07. 2012, 08:28

Mâncarea de tip fast-food nu creează doar dependență, ci este responsabilă și de apariția depresiei. Cel puțin așa susțin două echipe de cercetători spanioli, de la Universitatea din Granada și de la Las Palmas.

Oamenii de știință au observat că persoanele care mănâncă des preparate de tip fast-food sunt expuse riscului de a se confunta cu stări de anxietate și chiar de a suferi de depresie, notează Agerpres.

Pentru a ajunge la această concluzie, savanții au monitorizat, timp de câteva luni, un grup de 9.000 de adulți. Pe parcursul studiului, specialiștii au comparat obiceiurile alimentare pe care le aveau voluntarii, identificând astfel „factorul fast-food”. Astfel, s-a constatat că persoanele care mănâncă des de la restaurante de tip fast-food sunt mult mai expuse la depresie, spre deosebire de cei care includ rar în regimul zilnic acest tip de alimente. 

Pentru a înțelege mai bine această legătură, experții spun că trebuie luate în considerare mai multe elemente. Potrivit studiului, amatorii de preparate de tip fast-food au un stil de viață mai puțin sănătos, sunt mai sedentari, fumează și mănâncă foarte rar fructe, legume și pește.

Specialiștii în nutriție spun că organismul uman are nevoie zilnic de peste cincizeci de nutrienți esențiali pentru a se dezvolta, crește și rămâne sănătos fizic și mental. Acești nutrienți se iau din fructe, legume, lactate, brânzeturi, carne slabă. Alimentele de tip junk-food nu numai că sunt dezechilibrate nutrițional, dar nu au nici nutrienții esențiali, fiind demineralizate.

Potrivit specialiștilor, alimentația bogată în grăsimi și kilocalorii duce la apariția deficitelor de vitamine, minerale și antioxidanți. În plus, alimentele industrializate, așa cum este cazul  produselor de tip fast-food, au densități energetice extrem de mari, unele având peste 500 de kilocalorii la suta de grame de produs.