Un cercetător confirmă legătura dintre testele nucleare franceze și cazurile de cancer

Publicat: 20 07. 2012, 18:00
Actualizat: 20 07. 2012, 18:00

Există o legătură plauzibilă între precipitațiile radioactive legate de testele nucleare franceze efectuate în Algeria și Polinezia franceză și cazurile de cancer apărute la militari care s-au aflat la baze din aceste țări, potrivit ediției de marți a cotidianului Le Parisien, informează AFP.

Cercetătorul Florent de Vathaire a lucrat la o anchetă judiciară deschisă în 2004 cu privire la starea civililor și a militarilor care au asistat la testele nucleare franceze, efectuate la începutul anilor ’60 în Sahara și până în 1996 în Polinezia franceză, notează Agerpres.

Florent de Vathaire, care a analizat 15 cazuri de militari afectați de cancer după ce au fost expuși la radiații, explică faptul că „a adunat numeroase elemente (…) a elaborat prezumții care permit să se spună că legătura dintre precipitațiile radioactive și cazurile de cancer este plauzibilă pentru unele dintre cazurile analizate”, respectiv șase.

„Din punct de vedere științific nu se va putea afirma niciodată cu certitudine o anume cauzalitate și aceasta dintr-un simplu motiv: cancerul și leucemia sunt cauzate numai de radiații”, a precizat cercetătorul.

El a menționat că dorește „să lanseze rapid un studiu global privind polinezienii care aveau vârsta sub cinci ani în perioada testelor”, deoarece „se știe astăzi cu certitudine, studiile recente o dovedesc, că doze slabe de radioactivitate pot avea grave consecințe asupra tiroidei la copii cum este declanșarea cancerului sau alte patologii”.

Florent de Vathaire a criticat faptul că nu a avut acces la toate datele, care rămân informații clasate drept secret pentru apărare. Aproximativ 150.000 de civili și militari au participat la 210 teste nucleare franceze efectuate între 1960 și 1996 în Sahara algeriană și în Polinezia franceză. Franța a promulgat în 2010 o lege privind recunoașterea și acordarea de indemnizații victimelor testelor nucleare efectuate din 1960 în 1996, amintește publicația citată.