AMPRENTĂ ECOLOGICĂ. Consumăm anual resursele a peste 1,6 planete Pământ

Publicat: 20 06. 2020, 09:00
Umanitatea a folosit natura mai rapid decât se puteau regenera ecosistemele Pământului / Sursa: greennews.ro

Umanitatea a folosit în 2019 natura de 1,75 ori mai rapid decât se puteau regenera ecosistemele. În 2020 va fi nevoie de echivalentul a 1,6 planete.

Conform Global Footprint Network, anul acesta, Earth Overshoot Day, care marchează ziua în care umanitatea a consumat toate resursele pe care ecosistemele le pot produce într-un an, va fi pe 22 august. Criza sanitară din acest an, pandemia COVID 19, a dus la decalarea Earth Overshoot Day cu 3 săptămâni mai târziu față de anul trecut, 29 iulie.

Datele din acest an arată reducerea cu 9,3% a amprentei ecologice a umanității de la 1 ianuarie până la Earth Overshoot Day, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Blocajele induse de pandemie în întreaga lume au dus la scăderile recoltării lemnului și emisiilor de dioxid de carbon (CO2), factori principali în schimbarea istorică a creșterii pe termen lung a amprentei ecologice a umanității.

În ultimele două decade, această zi a fost pe 29 iulie. Umanitatea a folosit în 2019 natura de 1,75 ori mai rapid decât se puteau regenera ecosistemele Pământului. Echivalentul exploatării a 1,75 de planete.

Umanitatatea, unită de experiența pandemiei

Contracția bruscă a amprentei ecologice de la an la an este departe de schimbarea necesară pentru obținerea echilibrului ecologic și al bunăstării oamenilor.

„Umanitatatea fost unită de această experiență comună a pandemiei și arată cât de interconectate sunt viețile noastre. În același timp, nu putem ignora profunda inegalitate a experiențelor noastre, nici tensiunile sociale, economice și politice care au fost exacerbate de acest dezastru global. Eforturile noastre centralizate de reconstruire și recuperare au potențialul de a aborda dezechilibrele atât în societatea umană cât și în relația noastră cu planeta”, a declarat Laurel Hanscom, CEO al Global Footprint Network.

Citiți continuarea pe greennews.ro.

Greennews.ro este partenerul Gândul.ro în organizarea Conferinței digitale LIVE „Recycle Now”, eveniment care va avea loc pe data de 25 iunie, la ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, și va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook Gândul LIVE, canalul de Youtube Gândul și pe www.gandul.ro.