Cât poate câștiga un campion mondial sau olimpic după retragere, în 2023. Care sunt condițiile pentru renta viageră în România

Publicat: 07 06. 2023, 17:53
Foto: Envato Elements

Un sportiv de performanță poate câștiga până la 33.945 de de lei pe lună după retragerea din activitatea competițională, conform ultimei variante a legii sportului adoptată de Senat și aflată pe ordinea de zi a Camerei. Singura condiție pentru fostul campion este să fi câștigat trofee pentru România. Renta viageră, indiferent de numărul trofeelor sau culoarea medaliilor, nu poate depăși cinci salarii medii brut pe economie.

Conform INS, salariul mediu brut este, în momentul de față, 6.789 lei, adică puțin peste 1.300 de euro.

Campionii, vicecampionii și cei de pe treapta a treia a podiumurilor olimpice, mondiale sau europene, inclusiv cei care au cucerit medalii în competiții paralimpice de seniori, au dreptul la o rentă viageră după retragerea din activitate.

Venitul lunar al foștilor sportivi de performanță depinde de numărul și culoarea trofelor. Singura condiție este ca ei să fie cetățeni români care au concurat sub tricolor, individual sau în echipă.

O roabă de medalii nu poate fi recompensată cu mai mult de cinci salarii medii pe economie

De asemenea, antrenorii lor din momentul câștigării medaliilor au aceleași drepturi. Valoarea venitului lunar de referintă este un salariu și jumătate brut pe economie. Dar în cazul în care un campion, sau antrenorul lui, a strâns o roabă de medalii pentru România în decursul carierei sportive, venitul cumulat lunar nu poate depăși cinci salarii medii brute.

Renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate.

Cât costă o medalie de aur

Un medaliat cu aur la Jocurile Olimpice sau paralimpice va câștiga lunar 100% din 1,5 salarii medii brut pentru prima medalie.

Pentru prima medalie de argint la Jocurile Olimpice, paralimpice, sau pentru prima medalie de aur la campionatele mondiale sau europene sau competițiile paralimpice, sportivul va fi recompensat cu 80% din aceeași sumă.

Prima medalie de bronz la Jocurile Olimpice, paralimpice sau prima medalie de argint la campionatele mondiale, europene, inclusiv compețitiile paralimpice, va fi recompensată cu 70%.

Prima medalie de bronz la campionatele mondiale sau europene înclusiv compețiile pentru paralimpici va aduce o rentă viageră de 60% din 1,5 salarii medii brut.

Aceleași procente, în aceeași ordine, sunt valabile și pentru antrenorii ai căror sportivi au urcat pe podium.

Aceste venituri sunt impozabile și nu au nici o legătură cu pensia, sau alte venituri taxate de fisc.

Citiți AICI textul integral al modificărilor legii sportului.