Câte grame de zahăr este bine să mâncăm pe zi. De ce majoritatea dintre noi depășim limita
Câte grame de zahăr avem voie să consumăm pe zi? De ce majoritatea dintre noi trecem cu mult peste limita admisă și cum să reducem consumul acestui ingredient ce pare tot mai nociv pentru sănătatea noastră.
Un aspect important de menționat este că nu putem să renunțăm complet la zahăr, însă acest lucru este aproape imposibil atâta timp cât cumpărăm alimente din magazine.
Câte grame de zahăr se consumă pe zi?
Reducerea consumului de zahăr nu reprezintă doar o recomandare medicală, ci și o necesitate în fața cifrelor alarmante care arată cât de dependentă a devenit lumea de acest ingredient aparent inofensiv.
În anii ’60, la nivel global erau consumate aproximativ 49 de milioane de tone de zahăr anual. Acum, cifra a crescut la peste 170 de milioane de tone. Dacă atunci consumul mediu era de 1,8 kilograme de zahăr pe cap de locuitor, în prezent depășește 35 de kilograme. Situația din România urmează același trend: un român consumă, în medie, 30 de kilograme de zahăr pe an, potrivit datelor furnizate de Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică. Aproape 30% din populație este obeză, iar 20% este supraponderală. Mai grav este că, în ultimul deceniu, numărul copiilor supraponderali a crescut cu 18%.
Principalul vinovat este zahărul, mai mult decât grăsimile sau alte alimente procesate. Consumul excesiv este strâns legat de probleme grave de sănătate, precum rezistența la insulină, diabetul de tip II, hipertensiunea, bolile cardiovasculare și chiar cancerul.
Cum putem să reducem cantitatea de zahăr
Pentru a evita excesele, experții recomandă ca femeile să nu depășească 20 de grame de zahăr pe zi, iar bărbații 36 de grame. O linguriță are, în medie, 4 grame de zahăr, iar un singur pahar de suc de portocale poate conține peste 20 de grame, adică 5-6 lingurițe. În cazul copiilor, limita este chiar mai strictă: doar 12 grame pe zi, echivalentul a trei lingurițe.
Important este și momentul consumului, cel mai bine este ca zahărul să fie consumat dimineața sau după un antrenament intens, atuncă când organismul folosește rapid energia pentru a reface rezervele de glicogen din mușchi și ficat.
Recomandările autorului:
- Românii sunt cei mai mari consumatori de ZAHĂR din Uniunea Europeană. Băuturile răcoritoare reprezintă un adevărat diabet la sticlă
- Adio, zahăr! Îndulcitorul natural și sănătos, cu conținut scăzut de calorii, care poate fi pus în cafea
- Alcoolul sau zahărul? Care este cel mai periculos pentru sănătate. Ministrul Sănătății spulberă miturile