EXCLUSIV| Trupul lui Dan Sandu, comandantul român care a stat aproape 6 luni în frigiderul navei, a fost repatriat

Publicat: 12 10. 2021, 14:44
Comandantul de navă Dan Sandu

 Trupul comandantulul român Dan Sandu, mort la bordul navei Vantage Wave pe 19 aprilie, a fost repatriat, anunță Ministerul de Externe într-un răspuns la solicitarea Gândul.

Comandantul Sandu Dan a decedat pe nava Vantage Wave, sub pavilion Liberia, pe data de 19 aprilie 2021, la patru zile după ce nava a părăsit un port de încărcare din India. După aproape 6 luni, trupul navigatorului român a fost repatriat, luni, 11 octombrie, urmând să fie efectuată autopsia.

Ministerul Afacerilor Externe menționează, totodată, că în urma demersurilor susținute întreprinse de către reprezentanții Consulatului General al României la Dubai, autoritățile emirateze au aprobat, la data de 28 septembrie 2021, debarcarea trupului neînsuflețit pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, în vederea repatrierii. Reprezentanții oficiului consular au informat familia cetățeanului român cu privire la obținerea acordului pentru debarcarea trupului neînsuflețit și la procedurile aplicabile pentru efectuarea autopsiei și au facilitat contactul acesteia cu o companie de servicii funerare”, se arată în răspunsul MAE.

Autoritățile chineze au refuzat repatrierea, de teama infecției COVID

Totodată, în răspunsul pentru Gândul, reprezentanții MAE au subliniat că au întreprins măsuri pentru repatrierea comandantului român de navă  încă de pe data 21 aprilie 2021, însă pe fondul măsurilor adoptate de autoritățile chineze în contextul pandemiei de COVID-19, nu a fost posibilă debarcarea trupului neînsuflețit pe teritoriul chinez .

„La momentul respectiv, reprezentanții Ambasadei României la Jakarta au solicitat autorităților indoneziene permisiunea debarcării trupului neînsuflețit, în vederea demarării procedurilor de repatriere, însă, în contextul măsurilor restrictive impuse în perioada pandemiei de COVID-19, debarcarea în portul Batam din Indonezia nu a fost permisă. Solicitări similare au mai fost adresate autorităților din Singapore, Malaysia și Republica Coreea, în toate aceste cazuri debarcarea fiind refuzată. În acest context, vasul și-a continuat călătoria către Republica Populară Chineză, la sfârșitul lunii aprilie 2021”, se mai arată în răspunsul MAE.