„Fără tribunale publice”. Scandalul de la TNB ia amploare. Actrița Lia Bugnar sare în apărarea regizorului Felix Alexa, acuzat de hărțuire și abuz

Publicat: 31 10. 2026, 12:17
Actualizat: 31 10. 2026, 12:18

Actrița și regizoarea Lia Bugnar îi ia apărarea regizorului Felix Alexa, angajat la TNB de noua directoare, Ada Lupu Hausvater, în ciuda acuzațiilor de hărțuire sexuală care i-au fost aduse de mai multe foste studente de la UNATC. În comentariul său, artista arată că, până în acest moment, acuzațiile nu au fost probate. Oficial nu a existat nicio plângere penală împotriva cunoscutului regizor de teatru, iar ancheta penală nu există. Mai mult, Lia Bugnar apreciază că, din perspectiva sa, familiarizată cu mediul artistic, orice relație antamată cu un profesor universitar trebuie asumată. 

Declarațiile vin după ce TNB l-a angajat pe regizorul Felix Alexa, vizat în trecut de acuzații de hărțuire sexuală și abuz. Managerul instituției, Ada Lupu Hausvater, susține că decizia a fost luată după discuții în conducerea teatrului.

„Când te bagi într-o relație cu un profesor, vina e un pic și a ta”

Actrița și regizoarea Lia Bugnar a reacționat la discuțiile publice contondente, provocate de angajarea regizorului Felix Alexa la Teatrul Național București. Artista afirmă că se teme mai degrabă de „haitele” formate în spațiul public decât de regizorul vizat în trecutul recent de acuzații de hărțuire sexuală și abuz psihologic.

Într-o postare amplă pe contul său de socializare, Bugnar chestionează condamnarea publică a acestuia în lipsa unor demersuri legale și susține că acuzațiile trebuie analizate cu nuanțe, nu judecate prin presiunea opiniei publice. Reamintim că mai mulți actori ai Teatrului Național (TNB), printre care Mihai Călin, au conndamnat angajrea lui Felix Alexa în instituție de către noua conducere.

Actrița Lia Bugnar. Sursa foto: Facebook Lia Bugnar

„Chiar mi-am dorit mult să tac pe subiectul Felix Alexa, pentru că astea nu sunt vremuri în care de adevăratelea e cineva interesat de nuanțe. (…) „, a scris actrița, pe pagina sa de Facebook.

Regizoarea mărturisește că, personal, a urmărit în urmă cu 4 ani materialul jurnalistic care îl viza pe Felix Alexa și a remarcat că era vorba de foste relații asumate ale regizorului. Mai mult, fostele partenere ar fi acceptat implicit relația de putere care decurge printr-o relație cu un cadru didactic.

Ce o surprinde pe Lia Bugnar

„Erau acolo niște mărturii date sub anonimat și altele neanonime. Felix a spus că a avut relații de durată cu acele femei. Acum, relațiile sunt și ele mai reușite sau nu, că de-aia ai într-o viață de om mai multe încercări până îți iese (dacă îți iese vreodată). De atunci mi s-a părut aiurea să spui într-o anchetă jurnalistică despre relația ta cu un iubit.

Pentru că, da, am fost și eu studentă, am fost și îndrăgostită de profesori din școală (îndrăgostită lulea), dar erau altele mai frumoase și mai talentate ca mine, așa că mi-am pus îndrăgosteala în cui. Ce vreau să spun este că, în momentul în care te bagi într-o relație cu un profesor, vina e un pic și a ta.

„Da, despre frică este vorba„

Da, da, relație de putere și tot restul, dar tu ești totuși majoră și ai capacitatea să decizi că da sau că nu. Am citit zilele-astea o grămadă de postări în care se tot înfierează „tăcerea breslei”. „Le e frică!” „Normal că nu vrei să te pui rău cu un regizor, că nu știi când prinzi un rol la el!” „Dreptate, etică, moralitate, dar până la bani!” etc. Am încheiat citatele din comentariile spectatorilor justițiari.

Și vreau să spun că da, despre frică este vorba. Dar nu frica de Felix Alexa. Frica de voi, spectatorii care vă constituiți în haite și dați sentințe înainte de a fi existat vreun proces, înainte ca acuzatul să fi apucat să deschidă gura măcar. Dat fiind că eu sunt în etate și Iago, cățelul meu, și mai în etate, cred că voi supraviețui optimea această de viață care mi-a rămas chiar dacă veți arunca în mine cu roșii de câte ori vă voi mai chema la un spectacol”, transmite regizoarea.

„Ea i-a scris o grămadă de mailuri, poezii „

Bugnar atrage atenția că situația e complexă și trebuie privită cu nuanțe, dând exemplul uneia dintre femeile care l-au reclamat pe Felix Alexa.

„Vă dau un singur reper, ca să înțelegeți că totuși lucrurile au nuanțe, după care mă opresc, pentru că această postare e deja foarte lungă și nici nu e o capodoperă a genului. Una dintre femeile care se plâng public de felul în care au fost ele hărțuite și terorizate de Felix nu ține cont de faptul că în teroarea respectivă ea i-a scris o grămadă de mailuri (că așa era pe vremea aia, nu era cu WhatsApp) în care îi spune cât îl iubește, îi scrie poezii, îi cere iertări peste iertări, îl roagă să…

Fără tribunale publice

Sigur, teroarea și hărțuirea iau multe forme. Și eu cred acum că iubesc un bărbat și peste câțiva ani s-ar putea să mi se pară că mi s-a părut. Doar că, de la nivelul ăsta de complicățenie a situației, nu cred că e justific să tranșezi lucrurile în tribunale publice. Și mai e o întrebare de pus. După demascarea de acum patru ani, dacă victimele tot s-au apucat să vorbească și Felix a negat tot ce au spus ele, de ce niciuna, dar niciuna nu a mers mai departe cu acuzațiile? Totuși de-asta există legi. Dacă lucrurile rămân la nivel de zis unii despre alții, ele devin extrem de periculoase.

Eu pot acum să iau oricare dintre regizorii cu care am lucrat în viața asta (nu sunt mulți, că am avut talent micuț) și să m-apuc să zic verzi și uscate. Mai am și harul vorbelor cât de cât. Mai găsesc două-trei nemulțumite de viață, le conving că nu mai e cazul să răbdăm nedreptățile și ne punem pe om. Vă garantez că-i facem rău”, spune artista.

În finalul mesajului său, Lia Bugnar mai atrage atenția că, deși au trecut 4 ani de la material, nu există o anchetă penală oficială.

„Niciun fel de lucru concret, legal, împotriva lui. Nici măcar o plângere la poliție, ceva, orice. Care ar trebui să fie urmarea? Ca Felix să nu mai lucreze niciodată nimic? Întreb. Care ar fi pedeapsa corectă? Și, dacă ar fi așa, întreb, nu devine toată povestea asta cu acuzatul din gură și atât, o armă îngrozitor de periculoasă? Întreb. Puteți să dați cu roșii, am luat deja în calcul asta. Și, dacă Felix, ajuns la capătul răbdării că, după patru ani, iarăși e sacul de box al internetului iubitor de teatru, se spânzură de lustră (să zicem), vi se pare că s-a făcut dreptate? Vi s-ar părea un pas spre o lume mai bună? Mie nu. Și nu mi-e frică s-o zic… Singurul lucru de care mi-e frică este să ajung să-mi fie frică să zic ce cred”.