Femeie ÎNȘELATĂ după ce a comandat online haine, dar a primit niște bidoane de plastic goale

Publicat: 31 05. 2023, 14:29
Actualizat: 31 05. 2023, 14:45
Femeie înşelată după ce a comandat online haine, dar a primit niște bidoane de plastic goale / Sursa FOTO: flickr.com

O femeie din Alba este ultima victimă a escrocilor care operează în mediul online.

Ea a fost înșelată de un bărbat de la care a comandat mai multe haine.

Tânăr din Giurgiu, cercetat pentru înşelăciune

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba informează că un tânăr din județul Giurgiu este cercetat pentru înşelăciune. El, în loc de obiecte de îmbrăcăminte comandate pe Internet de către o femeie din Alba, i-a trimis acesteia bidoane goale cu vopsea şi haine uzate.

La data de 30 mai 2023, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud au identificat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Giurgiu, ca persoană bănuită de săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, faptă sesizată poliţie la data de 11 aprilie 2023 de către o femeie din Abrud.

Din cercetări a rezultat că, la începutul lunii aprilie 2023, bărbatul ar fi postat pe internet, sub o identitate falsă, un anunţ prin care oferea spre vânzare obiecte de îmbrăcăminte, context în care ar fi primit o comandă de la reclamantă, în valoare de 620 de lei, însă, în loc de articolele vestimentare promise, ar fi expediat haine uzate şi bidoane goale de vopsea”, se menţionează în comunicatul IPJ Alba.

Cu ocazia activităţilor de cercetare efectuate, prejudiciul a fost recuperat integral.

Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, precum şi în vederea stabilirii întregii sale activităţi infracţionale”, mai precizează comunicatul IPJ Alba.