INCREDIBIL. Marius Csampar, cel mai periculos criminal în serie din România, s-a făcut vlogger după eliberare: ”Sper ca mama să mă ierte pentru ce am făcut”

Publicat: 16 06. 2020, 16:37
Actualizat: 16 06. 2020, 17:25
INCREDIBIL. Marius Csampar, cel mai periculos criminal în serie din România, s-a făcut vlogger după eliberare: ”Sper ca mama să mă ierte pentru ce am făcut”

Marius Csampar este singurul român care a fost condamnat la 99 de ani de închisoare. A ucis șase oameni, cu sânge rece, fiind eliberat – pentru bună purtare – după 22 de ani de detenție. I s-a spus și ”vânătorul de oameni”, iar după ieșirea din penitenciar a devenit… vlogger.

De-a lungul anilor petrecuți în spatele gratiilor, Marius Csampar a dorit să convingă autoritățile că a trecut printr-o schimbare radicală, astfel că sângerosul criminal a fost recompensat de 20 ori cu suplimentarea drepturilor și de 16 ori cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate anterior. A participat, de altfel, și la programe educative, obținând 139 de zile-câștig ca urmare a muncii pe care a prestat-o în penitenciar.

Ieșirea din închisoare nu l-a transformat doar într-un om liber, ci – chiar dacă poate părea halucinant – într-un vlogger care dorește să dea… sfaturi de viață eventualilor urmăritori din mediul online. De ”Sâmbăta morților”, fostul criminal în serie a ieșit pe stradă și a împărțit pachete, ”de pomană” pentru mama sa. Spune că și-ar dori să fie iertat de aceasta, de pe lumea cealaltă, și regretă că nu a ascultat-o, că nu s-a ținut de școală și că a provocat atâta ”rău”.

”A fost Sâmbăta Morţilor şi am decis cu cineva apropiat să mă duc la mormânt la mama mea. Am făcut nişte pachete pentru a împărţi la câţiva amărâţi de acolo. Sper că, de acolo de unde e ea, să mă ierte pentru ce am făcut, să mă ierte pentru că nu am ascultat-o, să mă ierte că nu m-am ţinut de şcoală şi să mă ierte pentru tot răul pe care l-am lăsat în spate” , a spus Marius Csampar, potrivit romaniatv.net.

Marius Csampar a comis prima crimă la doar 16 ani

Marius Csampar nu avea decât 22 de ani atunci când a fost condamnat la închisoare pe viață. A comis prima crimă la vârsta de 16 ani, iar în numai patru ani – între 1994 și 1997 – avea să ucidă șase oameni.

A declarat în fața anchetatorilor că a ucis de foame, dar că a ucis și din răzbunare. Oficial, Marius Csampar are șase victime la activ, însă s-a spus că a omorât şi la întâmplare, fiind bănuit şi în alte cazuri de crimă care au rămas, din păcate, cu autor necunoscut.

La un moment dat, criminalul a trăit timp de opt luni alături de un grup de oameni ai străzii, într-un canal din parcul Titan. Tot ceea ce se fura era adus acolo și, atunci  când unul dintre boschetari i-a contestat supremația, l-a ucis în timp ce dormea. Ce a urmat a fost șocant. I-a tăiat capul, l-a incendiat şi apoi… a jucat fotbal cu el. Declarația pe care a dat-o în fața anchetatorilor a rămas memorabilă. „După ce i-am tăiat capul, am venit cu el încoace şi l-am aruncat în apă. Te simţi puternic când faci aşa ceva!”, a mărturisit Marius Csampar în faţa anchetatorilor.

În 1997, chiar criminalul anunţa polițiștii că a descoperit un cadavru în ruinele cinematografului „Feroviar”. Dar realitatea era cu totul alta, iar Csampar a devenit, din martor, acuzat. Ştia prea multe amănunte, cunoştea victima, iar locul în care era cadavrul era inaccesibil. În timpul anchetei,  criminalul a vorbit şi de celelalte victime, conducându-i pe polițiști acolo unde se afla un alt cadavru. Așa a ieşit la lumină imaginea unuia din cei mai sângeroşi criminali din România. A recunoscut şase crime, însă poliţiştii cred și acum că numărul victimelor ”vânătorului de oameni” este mult mai mare.