O femeie a fost lovită cu mașina în stația de autobuz, în Otopeni! Șoferul are 25 de ani, iar femeia se află în stare gravă

Publicat: 09 10. 2020, 15:06
Actualizat: 10 10. 2020, 16:55
Imagine cu caracter ilustrativ

O femeie a fost lovită de o mașină în timp ce aștepta autobuzul într-o stație din Otopeni, iar acum se află în stare gravă!

„În cursul zilei de astăzi, poliţiştii oraşului Otopeni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN1, în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov.

Polițiștii rutieri s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea de cercetări specifice.

Femeia se află în stare gravă

Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, domiciliat în orașul Buftea, județul Ilfov, ar fi lovit o femeie, care se afla în stația de autobuz”, se arată în comunicatul Poliției.

Potrivit sursei citate, în urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a unei femei, în vârstă de 73 de ani, fiind transportă la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul, fiind negativ. Polițiștii ilfoveni continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi condiţiilor în care a avut loc evenimentul.

O femeie a fost ucisă la Satu Mare

O femeie a fost ucisă în urma unui groaznic accident produs, miercuri, în municipiul Satu Mare, după ce un autoturism a intrat într-o florărie, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, un autoturism a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, după care a fost proiectat într-o clădire, lovind un pieton.

Autoturismul condus de bihorean a intrat într-o clădire

„Un autoturism condus de un bărbat de 30 din județul Bihor care se deplasa pe strada Ady Endre a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de o femeie de 43 de ani din Satu Mare. În urma impactului, autoturismul condus de bihorean a intrat într-o clădire aflată la intersecţia străzii Ady Endre cu Ştefan cel Mare.