O supraviețuitoare Colectiv somează Ministerul Sănătății să o ajute pe Lavinia: „N-am uitat că ne-ați lăsat să murim în spitalele nevindecării”
O supraviețuitoare Colectiv somează Ministerul Sănătății să o ajute pe Lavinia și să-i permită accesul la fondurile de tratament.
„Somez Ministerul Sănătăţii – România, pe domnul ministru Alexandru Rogobete și Casa de Asigurări de Sănătate să ia măsuri URGENTE și să permită Laviniei accesul la fondurile de tratament”, a scris Alexandra Furnea pe contul personal de Facebook.
Alexandra Furnea a scris pe rețelele de socializare că medicii străini, respectiv cei belgieni, nu se luptă doar cu consecințele incendiului, ci în măsură mai mare cu cele ale actului medical defectuos din România.
„Imaginează-ți că în timp ce managerul spitalului nevindecării de la Floreasca dă declarații condescendente pe internet, șeful secției își scoate nisipul de pe plajă dintre degetele de la picioare, iar ministrul face câteva demersuri, dar se rezumă la rândul său la comunicate și controale, sora ta zace inconștientă pe o masa de operație din Belgia, suferind intervenție după intervenție.
Chirurgii străini nu se luptă doar cu consecințele incendiului, ci în măsură mai mare cu cele ale actului medical defectuos din România, care i-a sădit surorii tale în carne microbi devoratori de trup. Dacă ar fi fost sterilă sau măcar colonizată cu patogeni ușor de tratat, nu s-ar fi chinuit atât. Dar ea este locuită de cele mai letale bacterii și ciuperci nosocomiale cunoscute: multirezistentele. Cu fiecare clipă care trece, acestea adâncesc arsurile.
Fiecare procedură salvatoare, fiecare medicament costă, iar tu te uiți, simțindu-te neputincioasă, la banii din donații care se împuținează. Te cuprinde disperarea. Ce se va întâmpla când soldul va ajunge la 0? În timp ce managerul dă declarații condescendente, șeful secției se ascunde ridicând din umeri, iar ministrul zice și el ceva pe acolo, tu, cu picioarele tale încă jupuite, cerșești bani de la străini, căci statul român consideră septicemia un semn că a avut tot ce-i trebuie, așa că nu îți permite să accesezi formularele de plată a tratamentelor medicale în străinătate. Da. Statul ți-a blocat posibilitatea de-a cere ajutor, transformând din pix un spital oarecare în „centru de arși”, a spus aceasta.
„N-am uitat că ne-ați lăsat să murim în spitalele nevindecării”
Alexandra Furnea a precizat că după 10 ani, România procedează la fel – minte, ascunde.
„N-am uitat că ne-ați lăsat să murim în spitalele nevindecării. Dintre cei care au izbutit să le părăsească prin transfer, mulți au ajuns, ca Lavinia, cu acte false în străinătate, din care fuseseră scoase infecțiile sau ale căror rezultate fuseseră „cosmetizate”. Cei care au murit în spitalele din Europa, au murit din această cauză; pentru că medicii de acolo au avut încredere în cei de aici. Ceea ce-ar fi trebuit să fie normal în această profesie, a fost de fapt o greșeală, din care ei au învățat între timp. În români nu te poți încrede. De aceea acum repetă toate analizele din prima clipă, și bine fac. Căci, iată: 10 ani mai târziu, România procedează la fel, minte, ascunde, se trage pe fese cu repercusiuni fatale”, a completat ea.
RECOMANDAREA AUTORULUI: