Parlamentarii au pregătit AMENZI de 4000 de lei pentru românii care încalcă această lege. Mulți vor fi afectați

Publicat: 25 04. 2023, 11:06
Puțini șoferi știu! Se întâmplă din 27 iulie 2023. Este vorba de amenzile rutiere

O modificare legislativă avută în vedere de senatori aduce amenzi drastice, de până la 4000 de lei, pentru românii care nu se supun și încalcă o lege foarte importantă.

Despre ce este vorba, mai exact.

Modificări importante aduse Codului Silvic

Astfel, persoanele care depășesc volumul permis de lemne transportate riscă amenzi cuprinse 1000 şi 4000 de lei.

Luni, 24 aprilie 2023, în Senat s-a adoptat un proiect iniţiat de parlamentari neafiliaţi ce prevede modificarea unor articole importante din legea Codului Silvic. Mai exact, este vorba despre reducerea volumului de material lemnos care poate fi transportat fără documente specifice de transport.

Măsurile urmăresc să prevină defrișările și traficul ilegal cu material lemnos.

Astfel, potrivit amendamentului votat de senatori, persoanele care transportă lemne peste cantitatea admisă fără a avea documente specifice de transport pot fi amendate cu următoarele sume:

  • 1.000 lei – 2.000 lei pentru un volum cuprins între 0,1 si 1,5 mc, inclusiv;
  • 2.000 lei – 4.000 lei pentru un volum cuprins între 1,51 şi 3 mc, inclusiv;
  • 4.000 lei – 6.000 lei pentru un volum cuprins între 3,01 şi 5,00 mc, inclusiv;
  • 2.000 lei – 4.000 lei pentru un volum cuprins între 0,1 şi 3,00 mc, inclusiv, în cazul transportului de cherestea.

În plus, se poate dispune și confiscarea materialului lemnos în cauză.

Propunerea legislativă a senatorilor vine să modifice și să completeze Legea 46/2008 privind Codul Silvic. De la Senat, propunerea va ajunge spre dezbatere și vot în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.