Reprezentanții cadrelor medicale se întâlnesc cu premierul și cu ministrul Sănătății / Care sunt revendicările celor de la Sanitas

Publicat: 12 10. 2020, 11:14
Foto: Publimedia, Ovidiu Micsik

După ce mii de cadre medicale au făcut grevă japoneză săptămâna trecută, reprezentanții Sanitas se vor întâlni azi (luni) cu premierul Ludovic Orban, la ora 13.00, pentru a negocia revendicările oamenilor din sănătate.

„La ora 13.00, reprezentantii Federatiei Sanitas se întalnesc cu premierul Ludovic Orban, ministrul sănătății și ministrul finanțelor, pentru a discuta problemele sistemului de sănătate și asistență socială”, au anunțat, luni, reprezentanții Sanitas.

În plină criză COVID-19, membrii Federaţiei SANITAS au declanțat miercuri la nivel naţional greva japoneză, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii.

Organizaţia sindicală adună la un loc peste 100.000 de membri din unităţi medicale

Organizaţia sindicală, care adună la un loc peste 100.000 de membri din unităţi medicale, a informat, vinerea trecută, că va declanşa greva japoneză în cazul în care premierul Ludovic Orban nu va participa la o întâlnire cu conducerea federaţiei, cu prilejul căreia să fie discutate problemele angajaţilor din sistemul de sănătate.

„Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS s-a întrunit joi, 1 octombrie 2020. La şedinţă au participat preşedinţii organizaţiilor judeţene SANITAS din toată ţara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, care au analizat cele mai importante probleme cu care se confruntă salariaţii din sistemele de activitate aflate de mai bine de 7 luni în prima linie a luptei cu noul virus SARS-COV-2. (…)

SANITAS a solicitat o întâlnire de urgență cu Orban

În urma analizei făcute (…), Federaţia SANITAS solicită pe această cale organizarea unei întâlniri de urgenţă cu participarea primului-ministru Ludovic Orban şi a tuturor factorilor responsabili care pot contribui la identificarea de soluţii optime pentru revendicările membrilor noştri. (…)

Care sunt revendicările SANITAS

  • acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile sanitare, serviciile de ambulanţă, DSP-uri, medicina şcolară, unităţile de asistenţă medico-socială, care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2
  • acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile de asistenţă socială care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2
  • acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială conform Legii nr. 56/2020 şi a Ordinului comun 1070/94/2087/2020
  • acordarea voucherelor de vacanţă pentru tot personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din medicina şcolară
  • acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unităţile sanitare şi DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 şi HG nr. 153/2018.
  • deblocarea posturilor în unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială
  • asigurarea echipamentelor/materialelor de protecţie în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecţie a personalului expus infectării cu noul virus
  • acordarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a salariilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială
  • calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială
  • relansarea dialogului social real la toate nivelurile