Prima pagină » Știri » Federația SANITAS, în grevă japoneză! Care sunt revendicările celor peste 100.000 de membri din unitățile medicale

Federația SANITAS, în grevă japoneză! Care sunt revendicările celor peste 100.000 de membri din unitățile medicale

Federația SANITAS, în grevă japoneză! Care sunt revendicările celor peste 100.000 de membri din unitățile medicale

​În plină criză COVID-19, membrii Federaţiei SANITAS declanşează miercuri la nivel naţional greva japoneză, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii.

” (…) membrii de sindicat SANITAS din toată ţara declanşează (miercuri – n. r.) greva japoneză, o formă de protest fără întreruperea activităţii! Astfel, de Ziua Internaţională a Muncii Decente, membrii SANITAS doresc să atragă atenţia că ei continuă să îşi facă datoria cu decenţă, însă guvernanţii români îi tratează cu maximă indiferenţă!”, se menţionează în mesajul postat pe Facebook de Federaţia SANITAS.

Organizaţia sindicală, care adună la un loc peste 100.000 de membri din unităţi medicale, a informat, vinerea trecută, că va declanşa greva japoneză în cazul în care premierul Ludovic Orban nu va participa la o întâlnire cu conducerea federaţiei, cu prilejul căreia să fie discutate problemele angajaţilor din sistemul de sănătate.

„Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS s-a întrunit joi, 1 octombrie 2020. La şedinţă au participat preşedinţii organizaţiilor judeţene SANITAS din toată ţara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, care au analizat cele mai importante probleme cu care se confruntă salariaţii din sistemele de activitate aflate de mai bine de 7 luni în prima linie a luptei cu noul virus SARS-COV-2. (…)

SANITAS solicită o întâlnire de urgență cu Orban

În urma analizei făcute (…), Federaţia SANITAS solicită pe această cale organizarea unei întâlniri de urgenţă cu participarea primului-ministru Ludovic Orban şi a tuturor factorilor responsabili care pot contribui la identificarea de soluţii optime pentru revendicările membrilor noştri. (…)

În lipsa unui răspuns prompt la solicitarea noastră de organizare a unei întâlniri în regim de urgenţă la nivel guvernamental cu membrii Biroului Executiv ai Federaţiei SANITAS, începând cu data de 7 octombrie vom declanşa greva japoneză în toate unităţile sanitare din ţară şi în cele de asistenţă socială, urmând să anunţăm în scurt timp calendarul acţiunilor revendicative următoare!”, se precizează în comunicatul remis vineri, 2 octombrie, de organizaţia sindicală.

Care sunt revendicările SANITAS

  • acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile sanitare, serviciile de ambulanţă, DSP-uri, medicina şcolară, unităţile de asistenţă medico-socială, care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2
  • acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile de asistenţă socială care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2
  • acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială conform Legii nr. 56/2020 şi a Ordinului comun 1070/94/2087/2020
  • acordarea voucherelor de vacanţă pentru tot personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din medicina şcolară
  • acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unităţile sanitare şi DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 şi HG nr. 153/2018.
  • deblocarea posturilor în unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială
  • asigurarea echipamentelor/materialelor de protecţie în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecţie a personalului expus infectării cu noul virus
  • acordarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a salariilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială
  • calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială
  • relansarea dialogului social real la toate nivelurile
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli