SĂRBĂTOARE. Patriarhia Română a decis. Ce se întâmplă cu moaștele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

Publicat: 18 05. 2020, 19:23
Sursa FOTO: basilica.ro

Cu ocazia hramului istoric al catedralei, care va fi sărbătorit joi, 21 mai, Agenţia Basilica a Patriarhiei Române anunţă că moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou nu vor fi scoase spre închinare credincioşilor.

Potrivit sursei citate, lăcaşul de cult va fi deschis celor care vor să se roage şi să aducă cinstire sfintelor moaşte, dar respectând normele în vigoare. Slujbele de hram vor fi oficiate în aer liber, în „Baldachinul Sfinţilor” din apropierea lăcaşului de cult.

În ajunul sărbătorii, miercuri, de la ora 16.00, Slujba Privegherii va fi săvârşită de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, iar a doua zi programul liturgic va începe cu slujbele Miezonopticii şi Acatistul Sfinţilor Împăraţi, de la ora 07.30. Liturghia va începe la ora 09.30.

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, au fost dăruite de generalul Petru Saltîcov în iulie 1774, iar fragmente din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au fost oferite Patriarhului Teoctist, în anul 2002, de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Cipru.

Sfinţii Mari Împăraţi şi Întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 21 mai, sunt primii împăraţi creştini. Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi „întocmai cu Apostolii”.