Tânăr din Brașov, ATACAT în propria casă. S-a refugiat pe pervazul locuinței ca să scape de hoți

Publicat: 03 05. 2023, 20:10
Tânăr din Brașov, atacat în propria casă / Sursa FOTO: Facebook

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Brașov, a fost atacat în propria casă. El s-a refugiat pe pervazul locuinței ca să scape de hoți.

Unul dintre tâlhari a fost deja reținut de polițiști, iar celălalt este în continuare căutat.

Tâlhărit la ora 1 noaptea

Bărbatul a deschis ușa casei unei cunoștințe, care era însoțită de un bărbat necunoscut. Cei doi l-au atacat pe proprietar imediat ce au pătruns înăuntru. De teamă, acesta s-a refugiat pe un pervaz.

Poliția Brașov a fost sesizată prin apel la 112 de un tânăr care a povestit că, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:00, în timp ce se afla la locuința sa din municipiu, a deschis ușa unei cunoștințe care a venit însoțită de un bărbat necunoscut.

După discuții în contradictoriu, cei doi au pătruns în locuința tânărului și l-au amenințat, astfel că acesta s-a refugiat pe pervazul exterior al imobilului.

Atunci, unul dintre agresori a scos un cuțit de vânătoare și l-a amenințat pe tânăr cu acte de violență, pentru a-l determina să revină în imobil. Cum acesta a refuzat, cei doi agresori i-au sustras din locuință trei telefoane și alte bunuri, în valoare de aproximativ 16.000 lei.

Cercetările făcute de polițiști au dus la identificarea celor doi bărbați bănuiți de săvârșirea faptei, în vârstă de 36, respectiv 37 de ani, și la recuperarea celor trei telefoane mobile sustrase.

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a uneia dintre persoanele bănuite de comiterea faptei. Cea de-a două persoană bănuită nu a fost găsită până la acest moment, aceasta sustrăgându-se cercetărilor, însă sunt desfșurate cercetări pentru prinderea sa. Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile pe numele agresorului reținut.